Ani grei de închisoare pentru cei doi frați care au rupt-o în bătaie pe soția vărului lor

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Gheorghe Vizitiu la opt ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În același dosar a mai fost condamnat și Ioan Vizitiu la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și lovirea sau alte violențe. Decizia magistraților suceveni este definitivă.

Ioan Vizitiu (37 de ani), din satul Rotunda, orașul Liteni, este ultimul sucevean aflat pe lista Most Wanted a infractorilor români. Din toamna lui 2017 şi până în prezent, acesta se afla doar pe lista persoanelor date în urmărire naţională.

Ioan Vizitiu este căutat după ce Tribunalul Suceava a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Gheorghe Vizitiu şi Ioan Vizitiu pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor. Judecătorii din cadrul Tribunalului Suceava au admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi au dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Gheorghe Vizitiu pentru 30 de zile.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.

Anchetatorii au stabilit faptul că în seara de 27 august 2017, într-un loc public, situat pe raza satului Rotunda, oraş Liteni, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpaţii Ioan şi Gheorghe Vizitiu au exercitat acte de violenţă de intensitate ridicată, cu corpuri şi mijloace contondente dure, în zone vitale, asupra persoanei vătămate V.M., soţia vărului lor, cu intenţia de a-i suprima viaţa. Victima a fost transportată la o unitate medicală, a fost internată şi supusă unor intervenţii chirurgicale în vederea salvării vieţii. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Adauga comentariu