Cadrele medicale de la Spitalul Județean Suceava lăsate să lupte cu mâinile goale împotriva coronavirusului: „Spitalul Județean Suceava pierde lupta înainte de a începe”

Cadrele medicale de la Spitalul Județean Suceava au povestit situația dramatică de la cea mai mare unitate medicală din județ.

„Nu mai avem măști medicale. Ni s-a adus o sacoșă cu măști cusute de cineva, dar acestea nu ne ajută cu nimic”, ne-a spus un cadru medical.

Mai multe asistente se află în autoizolare la domiciliu de peste 10 zile și chiar dacă au fost testate pentru coronavirus încă nu li s-a oferit un răspuns dacă au fost sau nu infectate.

În aceste condiții, Spitalul Județean Suceava se transformă ușor ușor într-un focar de infecție cu coronavirus. Numărul medicilor testați pozitiv cu coronavirus se apropie de 20, însă acesta va fi cu siguranță mult mai mare. Nu ar fi de mirare dacă în zilele următoare, întreg spitalul să intre în carantină.

Situația gravă de la Spitalul Județean Suceava a fost prezentată și pe rețelele de socializare de mai multe persoane.

„Este nevoie de o masivă diseminare a acestui mesaj de interes general privind situația de risc și completa netransparență a managementului Spitalului Județean din Suceava privind gestionarea protocolului de protecție a cadrelor medicale față de infecția cu Covid-19. Dacă noi stăm acasă, prin PRESIUNE PUBLICĂ putem asigura viața cadrelor medicale din această instituție.

**************************************************

+++ Informații sumarizate din presa locală și din discuții cu persoane implicate +++

De la pacientul suspect de infecția cu noul coronavirus scăpat de pe targă până astăzi, conducerea Spitalului Județean Suceava, care se lăuda cu un spital foarte modern realizat pe fonduri europene, dovedește o neînțelegere șocantă a protocolului de protecție a personalului medical în lupta cu această pandemie. Deși alte zone din țară s-au confruntat cu un număr mai mare de cazuri, mai mulți pacienți internați pozitivi covid-19 (spitalul din Timișoara fiind chiar un exemplu de reușită practică, AȘA DA!), în Suceava chiar personalul spitalului județean este cel care ridică numărul îmbolnăvirilor locale pe județ - 11 medici confirmați pozitiv cu coronavirus (AȘA NU!)- și nici măcar nu am ajuns la apogeul infectării populației, apogeu estimat pentru următoarele două săptămâni pentru primul val și al doilea val după sărbătorile pascale. Spitalul Județean Suceava pierde lupta înainte de a începe, neasigurând un protocol strict de gestionare a pacienților și echipamente de protecție adecvate pentru cadrele medicale.

După declarația din această seară de la ora 21, dl. Raed Arafat, v-ați cerut scuze într-un mod ipocrit pentru întârzierea în aprovizionarea unităților medicale cu echipamentele necesare de protecție, după ce această întârziere deja a costat infectarea multor cadre medicale, pe care ulterior le veți obliga să lucreze indiferent de starea lor de sănătate, dacă sistemul va fi copleșit de pacienți. Oare dvs. personal asigurați tratamentul acestor medici cu medicamentele care deja nu se mai găsesc???

Ultima informație oficială susține <<11 medici de la patru secții ale Spitalului Județean au fost confirmați cu coronavirus.>> DAR!!! Mult mai mulți manifestă simptome și încă nu au fost testați. După ce au fost ignorate sau amânate sesizările făcute în interiorul spitalului, după mai multe telefoane la DSP Suceava, în decursul zilei de astăzi din scurt au fost chemați telefonic la spital la secția de Boli Infecțioase pentru testare cei care manifestă simptome / suspecți. 🚨🚨NU s-a asigurat niciun transport special, NU au fost create restricții de contact, doctorii au venit pe picioarele lor de acasă la spital!! Deși suspecți de infecția cu covid-19, au fost cu toții puși împreună într-o singură sală de așteptare, cei care manifestă simptome și cei care nu, medici și clienți/pacieți ai spitalului, un mediu cu risc foarte crescut de contaminare pentru cei prezenți acolo, fiind făcuți să aștepte foarte mult timp aglomerați”, a scris Ramona Axinte pe pagina sa de Facebook.

Consilierul județean sucevean Tudor Plăcintă a postat și el pe pagina sa de Facebook un mesaj emoționant prin care încearcă să-i convingă pe oameni să nu mai meargă la spital dacă nu au cu adevărat o urgență.

„Astazi este cea mai trista zi din viata FAMILIEI noastre. Noi ne despartim pentru ca voi sa puteti sta ÎMPREUNĂ ACASA! SOTIA mea, o mana de om, a ales sa lupte cu mainile goale SI CU O MASCA DE 20 DE BANI in fata mortii!!!! PENTRU IDIOTII CARE NU CRED CA SE MOARE II INVIT ALATURI DE PERSONALUL MEDICAL! ! Nu pot sa va spun ce e in sufletul nostru, ANDA nu a fost despratita de mama ei niciodata mai mult de 2 3 zile. Ca GINA sunt sute de cadre medicale de la SPITALUL JUDETEAN SUCEAVA care se despart de familii pentru a ingriji inclusiv inconstienti care inca mai cred ca lor nu li se poate intampla !! Nu am scris aceste randuri ca sa ne lamentam ci ca voi sa înțelegeți ca sunteti privilegiati ca puteti STA ACASA ÎMPREUNA!!! Pentru ca sacrificiul lor sa nu fie in zadar va implor!!!!!! STATI ACASA!!!”, a transmis Tudor Plăcintă.

Conducerea Spitalului Județean Suceava și Ministerul Sănătății trebuie să protejeze acum, în al XII-lea ceas, cadrele medicale și să nu le mai transforme în carne de tun.

Sursa foto: www.raportuldegarda.ro

Comentarii

Gheorghe Tenciu

23.03.2020 03:21

Nu cu mult timp în urma am fost înternat în acest spital. Diagnosticat cu mai multe suferinte, afirm cu tarie si cu mandrie, ca am avut parte de o îngrijire foarte buna. Cunoacand situatia din spital cu ani în urma, pot spune ca nu exista comparatie. Totul este ca la carte, toate cadrele medicale cu care am avut tangenta s-au purtat mai mult decat bine si frumos.Am ramas cu o impresie foarte frumoasa si am împartasit-o la foarte multi concetateni. Ce se întampla acum, sincer nu-mi vine sa cred, nu pot crede ca, toate cadrele medicale sunt lasate sa se descurce fara echipament de protectie în fata COVID 19,  asa cum am citit mai sus. În situatia actuala cred ca se impune mai mult ca oricand sa li se acorde toata atentia, de ei avem nevoie, fara ei nu mai existam.  Cred ca cei care au facut din spitalul din Suceava o mandrie a Bucovinei pe linie de sanatate, le vor acorda toata atentia  acum pana nu va fi prea tarziu.

Dr Colta Mihai

23.03.2020 19:22

Sistemul medical din Romania este depasit și nu de acum - CI din 1989.
Nu s-a investit in aparatura și nici in realizarea circuitelor corecte in cadrul spitalelor
Materialele de protecție erau puține și veneau cu intarziere.
Personalul medical pe secții și de asigurare a serviciului de garda este grav afectat prin lipsa de personal.
Protocolul la nivel de spital -ce se impune - nu are nimic cu realitatea de facto.
Toate acestea au contribuit la situația actuală.
Toate acestea vor fi plătite cu vieți.
Medic primar pediatrie, pensionar de 3 luni.

Adauga comentariu