Câinii vagabonzi vor dispărea de pe străzile Rădăuțiului. Primăria municipiului a alocat peste 50.000 de lei pentru a strânge câinii fără stăpân

Primăria municipiului Rădăuți a atribuit direct un contract în valoare de 50.025 de lei (10.501,73 euro), fără TVA, pentru „servicii de capturare și transport la adăpostul câinilor fără stăpân”.

Firma care a câștigat acest contract este SC Ovikit Vet SRL, din satul Mihăiești, comuna Horodniceni, județul Suceava. 

Societatea a fost înființată la data de 22 iunie 2012.

Conform portalului www.listafirme.ro, anul trecut, SC Ovikit Vet SRL a avut o cifră de afaceri de 202.282 de lei și un profit net de 11.130 de lei. În anul 2018, firma a avut 4 angajați.

SC Ovikit Vet SRL are ca obiect de activitate „activitati veterinare”.

Administratorul societății este Ovidiu Chiticariu, care este și asociat.

Mai jos puteți vedea istoricul societății din anul 2013 până în anul 2018.

Pe baza contractului, această firmă va trebui să captureze câinii de pe raza municipiului Rădăuți și să îi ducă la adăpostul câinilor fără stăpân.


Informațiile au fost preluate de pe www.listafirme.ro și sicap-prod.e-licitatie.ro.

Adauga comentariu