Criminalistul sucevean Bogdan Bănică a vrut să testeze aplicația de localizare a poliției, însă tot sistemul s-a blocat: „A încercat să bage rahatul sub preș, împiedicând un sindicalist să observe gravele deficiențe de logistică”

Criminalistul sucevean Bogdan Bănică a vrut să testeze sistemul de localizare a apelurilor primite de către polițiști prin sistemul unic de urgență 112, însă a avut parte de o experiență pe care a făcut-o publică prin intermediul paginii sale de Facebook.

„În prima videoconferință organizată astăzi de noul ministru interimar al internelor Fifor cu inspectorii-șefi ai polițiilor județene, i-a certat pe aceștia că nu erau îmbrăcați în uniformă.

Să fie dl. Fifor luminița de la capătul tunelului în care să avem încredere, noi polițiștii și voi, societatea civilă? Să fie dl. Fifor cel care va reda credibilitatea și prestigiul acestui minister atât de hulit acum?

Atunci, după IPJ Olt, ar trebui să înceapă verificările la IPJ Suceava. Vă voi povesti și de ce:

Ieri, înainte de a acorda un interviu unei televiziuni naționale cu privire la logistica precară și disfuncționalitățile din sistem, am vrut să mă conving personal despre cum funcționează (sau nu) acea aplicație de localizare a apelurilor de urgență. Fiind polițist ACTIV și având acces la informațiile clasificate, deci neîncălcând nicio procedură de acces, am fost invitat de către ofițerul de serviciu principal în camera dispecerului IPJ Suceava, pentru a mă documenta profesionist înainte de expunerea unei opinii publice.

Firește, l-am rugat pe colegul care era de serviciu să îmi explice cum funcționează renumita, de acum, aplicație de localizare.

După doar câteva minute, "cu tot cu ușă", în încăpere a pătruns șeful Centrului Operațional al IPJ Suceava, cu o falcă la mansardă și una la parter, care nici mai mult nici mai puțin, m-a scos afară din încăpere. Am uitat să precizez că în momentul accesării aplicației de către colegul meu, tot sistemul se blocase. Și diliul (pentru că în acel moment avea comportamentul unui om cu afecțiuni psihice grave) așa a încercat să bage rahatul sub preș: împiedicând un sindicalist să observe, să constate și să aducă spre încunoștiințarea publică a gravelor deficiențe de logistică cu care ne confruntăm!

În 2019 nesimțitul ăsta își permite să împiedice o activitate sindicală, uzând de forța fizică, de puțintimea neuronilor și de fărădegrija că nu are ce să pățească!

!!Și pentru că nu am absolut nicio frică de a îi dezvălui pe nemernici, îi voi da și numele acestui comunist zevzec...Apostol Vasile se intitulează și este...ați ghicit...comisar-șef de poliție. Între noi rămâne vorba, am lucrat cu el și pot bănui, cu suspiciuni rezonabile, că e și semianalfabet, am văzut procese-verbale întocmite de el, în prezența mea...exact, unul dintre cei care CU ADEVĂRAT "aduce atingere imaginii Poliției Române".

Așa se încearcă, domnule (proaspăt) ministru, înghițirea mizeriei în propriile gușe de către șefii de subunități. De ce? Pentru a arăta că totul este roz, de frica pierderii scaunelor, când de fapt, această instituție pute! A incompetență, a impotență, a corupție! A cadavru...

Să vă credem că vreți reformarea sistemului "din temelii"? Atunci, haideți întâi la Suceava, domnule ministru Fifor, cafeaua o dau eu. De la dozator însă, după posibilități...”, a transmis Bogdan Bănică. vicepreședinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS.

Adauga comentariu