Doi condamnați au fost prinși de polițiști pe străzile din Suceava

Ieri, polițiștii suceveni au prinși doi indivizi care se sustrăgeau executării pedepselor cu închisoarea pe care le-au primit. Primul a fost Ionel Marin (25 de ani), din comuna Vladila, județul Olt, condamnat la doi ani și două luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat”.

Olteanul, care era dat în urmărire națională, a fost prins la data de 9 octombrie 2019, ora 11.30, pe strada Măgurei din municipiul Suceava.

Individul a fost preluat sub escortă de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și introdus în Penitenciarul Botoșani.

În aceeași zi, pe la ora 18.00, tot în Penitenciarul Botoşani a ajuns și Adrian – Costel Lupașcu (27 de ani), din municipiul Suceava. Pe numele lui, Judecătoria Suceava a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea prin care acesta a fost condamnat la doi ani, cinci luni și 20 de zile de închisoare pentru deținere de droguri de mare risc.

Individul a fost găsit de către polițiști în stația TPL de pe strada Jean Bart. Acesta nu figura urmărit la nivel naţional sau internațional. 

Adauga comentariu