Doi octogenari, soț și soție, au fost loviți de o mașină condusă de o șoferiță începătoare pe o trecere pentru pietoni din Vatra Dornei

La data de 14 noiembrie 2019, la ora 11.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 despre faptul că doi pietoni au fost loviți de mașină pe strada Mihai Eminescu din localitate.         

Mihaela Cuțic (18 ani), din comuna Poiana Stampei, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe strada Mihai Eminescu din Vatra Dornei, din direcția Suceava către Bistrița, când a ajuns la trecerea pentru pietoni din intersecția cu strada Vasile Lițu, i-a surprins și accidentat pe Iorgu P. (86 de ani) și Eleonora P. (83 de ani), ambii din localitate, care se angajaseră în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonilor care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge la Spitalul municipal Vatra Dornei în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu