Două dintre absolventele care au obținut media 10 la Bacalaureat ne-au explicat cum s-au pregătit pentru examentul „maturității” și ce planuri de viitor au

Catinca Dobroghii de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Darius Lungu de la Colegiul Tehnic Rădăuți, Andrei Pavăl de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și Georgiana Zbranca de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava sunt cei patru absolvenți de liceu din județul Suceava care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat.

Catinca Dobroghii și Georgiana Zbranca ne-au explicat cum s-au pregătit pentru examenul „maturității” și ce planuri de viitor au.

„Pentru Bacalaureat nu m-am pregătit în mod special. Am învățat întotdeauna, cu atât mai mult acum, în clasa a XII – a. Până acum a trebuit să îmbin studiul pentru examenul de bacalaureat cu cel pentru examenul de admitere. Deși am terminat științe sociale, urmează să dau admitere la UMF Iași, la medicină, acum, pe 24 iulie. Având în vedere complexitatea acestui domeniu, este încă devreme să spun ce doresc să fac mai târziu. Sunt ambițioasă și lupt pentru ceea ce îmi doresc, așa că voi spune, totuși, că visul meu este să ajung chirurg”, a declarat Catinca Dobroghii.

M-am pregătit constant pe parcursul celor patru ani. Am avut noroc de cei mai buni profesori și de un mediu extraordinar în care am putut să mă dezvolt. Mă pregătesc pentru admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie <<Grigore T. Popa>> Iași, specializarea medicină generală”, ne-a spus și Georgiana Zbranca.

În județul Suceava au fost înregistrate patru medii de zece, 20 de absolvenți au obținut medii peste 9.90 în tot județul Suceava, iar 252 de absolvenți au medii cuprinse între 9.50 și 9.90.

Contestaţiile pot fi depuse astăzi, în intervalul orar 12.00 – 16.00.

Între 9 și 12 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 13 iulie.

Candidații care nu au promovat se pot înscrie pentru a doua sesiune de examen, în perioada 15 – 19 iulie 2019.

Adauga comentariu