FOTO Armata ucraineană a ajuns la granița cu România, la doi pași de Siret

În regiunile Cernăuți și Transcarpatia din Ucraina au fost aplicate măsuri sporite de consolidare a pazei frontierei cu România, scopul fiind prevenirea şi combaterea contrabandei şi traficului ilegal cu ţigări de contrabandă, a informat Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei.

Potrivit informațiilor publicate de către Libertatea Cuvântului, pentru  consolidarea măsurilor de securitate la frontiera cu România și combaterea criminalității organizate în zona regiunilor Cernăuți și Transcarpatia, autoritățile au dispus dislocarea de rezerve suplimentare pentru reacție rapidă, alcătuite din detașamente de grăniceri și specialiști chinologi.

Aceste măsuri au fost luate după ce, în ultima perioadă, contrabandiștii ucraineni au devenit de necontrolat. Unul dintre aceștia a lovit mortal cu mașina un polițist de frontieră. Grav este faptul că individul face parte dintr-o grupare de contrabandiști coordonată de un primar din zona Cernăuți.

Totodată, în cadrul unor operații speciale derulate în raionul Storojineț, colaboratorii Serviciului Frontierei de Stat, în colaborare cu alte organe de drept, au făcut 22 de percheziții la locuințele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări.

Traficul rutier din PTF „Porubne – Siret” a fost blocat timp de 24 de ore

Protestul organizat la Punctului de Trecere a Frontierei „Porubne” s-a încheiat în după – amiaza zilei de astăzi. Traficul transfrontalier a fost restabilit. Noaptea trecută șeful Direcției Principale a Poliției Naționale în regiunea Cernăuți, Anatolii Dmitriev și șeful Consiliului Regional Cernăuți, Ivan Muntean, au avut o întâlnire cu protestatarii. Părțile au convenit pentru menținerea unui dialog deschis până la rezolvarea situației.

Duminică, 25 noiembrie 2018, în jurul orei prânzului, un grup de deținătorii de mașini cu numere străine de înmatriculare, au blocat traficul rutier la PTF „Porubne-Siret”, din cauza nemulțumirii față de noile legi adoptate de Rada Supremă și semnate de președinte, referitoare la importul mașinilor străine.

Președintele Poroșenko susține introducerea stării de război în Ucraina

Președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat că susține propunerea Consiliului de Apărare privind instituirea legii marțiale și că va propune Radei Supreme să adopte această lege, după ce armata rusă a atacat şi a arestat trei nave ale Forţelor navale ucrainene în Marea Neagră, informează Radio Svoboda.

Oleksandr Turchynov, șeful Consiliului Național de Apărare și Securitate, a declarat că instituția a votat duminică noaptea pentru introducerea stării de război în țară pe o perioadă de 60 de zile.

Decizia trebuie să fie aprobată încă de Rada Supremă. Reuniunea parlamentului este programată pentru astăzi, ora 16.00.

Petro Poroșenko, a declarat că posibila introducere a stării de război în țară nu înseamnă declarație de război. Șeful statului a asigurat că decizia nu vor fi limitate drepturile și libertățile cetățenilor.

Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni. Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol. Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia din strâmtoarea Kerci.

Ucraina a făcut apel la comunitatea internațională și a cerut să fie convocată o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU.

Sursa foto: www.lyberti.com

Adauga comentariu