FOTO Bucureștean prins cu mașina plină cu țigări de contrabandă, la Sucevița

În paralel cu acțiunile derulate pentru prevenirea și combaterea infectării cu Covid 19, poliţiştii au continuat şi intensificat și activităţile investigative în vederea prinderii persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigări de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestora.

Astfel, în urma unei acţiuni organizate în trafic a fost depistat un autoturism în care erau transportate aproape 130.000 de ţigări de contrabandă. Marfa a fost confiscată și mașina în valoare de circa 12.000 de lei a fost indisponibilizată. 

La data de 7 mai 2020, ora 09.25, un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, aflat în intersecția dintre DN 17A cu DC Voievodeasa, pe raza comunei Sucevița, a observat un autoturism care se deplasa pe DN 17A, direcția de deplasare Marginea – Sucevița.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea mașinii, care inițial a mărit viteza de deplasare, pe o distanță de aproximativ1,5 kilometri, oprind vehiculul regulamentar pe DN 17A, în dreptul Bisericii ortodoxe.

La volanul automobilului se afla un bărbat în vârstă de 34 ani, din municipiul București.

În continuare, în conformitate cu prevederile legale, a fost făcut un control asupra autoturismului, ocazie cu care s-a constatat că în portbagaj se aflau mai multe pachete cu țigări de contrabandă pentru care șoferul nu a putut prezenta documente.

Autoturismul a fost dus la sediul Secției de Poliție Rurală nr.3 Marginea unde, în urma controlului, în portbagaj a fost descoperită cantitatea de 6.459 de pachete cu țigări fără timbru fiscal.

Întreaga marfă de contrabandă în valoare de circa 77.500 de lei a fost confiscată, iar autoturismul în valoare de circa 12.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției Municipiului Rădăuți.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă” pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Adauga comentariu