FOTO Cum a pus mâna gratis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe Radiofarul din Salcea cu promisiunea de a amenaja un centru de bătrâni. Un depozit de utilaje agricole a luat locul căminului de bătrâni

În cursul anului 2005, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a solicitat cedarea fără plată a imobilelor (teren+construcții) aferente Radiofarului Îndepărtat și Radiogoniometru situate pe raza orașului Salcea. În primă fază, a existat o solicitare de transfer fără plată făcută anterior de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava, solicitare care a fost aprobată în ședința Consiliului de Administrație ROMATSA din data de 10 august 2005.

La data de 8 septembrie 2015, reprezentanții IPJ Suceava le-au comunicat celor de la ROMATSA că, din motive financiare, nu mai sunt dispuși să preia prin transfer cele două imobile. În aceste condiții, Radiofarul de la Salcea a ajuns în posesia Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Parohia Ortodoxă Salcea.

Trebuie menționat faptul că în momentul transferului gratuit al acestor proprietăți, valoarea lor de piață se ridica la suma de 182.140,34 de lei.

Pentru a-i convinge pe cei de la ROMATSA să le ofere gratuit Radiofarul din Salcea, Arhiepiscopia Suceve și Rădăuților a transmis o solicitare prin susținea că imobilele respective vor fi utilizate pentru „a organiza un Cămin de Bătrâni și Copii orfani, care ar fi un real folos umanitar pentru comunitatea locală. Parohia Ortodoxă Salcea are în evidență un număr de 9 cazuri sociale cronice, care au mare nevoie de ajutor social organizat al Comunității Locale”.

Transferul gratuit al Radiofarului din Salcea către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost realizat în baza unui proiect de Hotărâre de Guvern inițiat Adrian Iorgulescu, de ministrul Culturii și Cultelor de la vremea respectivă și avizat favorabil de către Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii, Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanțelor Publice și Monica Macovei, ministrul Justiției.

La finalul anului 2005, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a intrat gratuit în posesia Radiofarului de la Salcea și se angaja să amenajeze un cămin pentru bătrâni și copii orfani, însă de atunci și până în prezent nu a fost mișcat un ac.

Totuși, promisiunea celor de la Arhiepiscopie a rămas doar la stadiu de promisiune, de atunci și până în prezent nu s-a făcut nimic. De ceva timp, în curtea Radiofarului își depozitează utilajele o asociație agricolă, care își desfășoară activitatea pe raza orașului Salcea.

Preotul paroh de la Parohia Salcea, Ionel Doru Budeanu, a încercat timid să explice că s-a dorit amenajarea respectivului cămin de bătrâni, însă nu s-a putut din cauza unui fost angajat de la ROMATSA, căruia i s-a permis să trăiască alături de soția sa în clădirea Radiofarului până la sfârșitul vieții.

„Nu putem face un cămin într-o singură cameră. Domnul Ianov locuiește în două camere și s-a extins ilegal și în cea de-a treia. Noi îl ținem gratis acolo. Mai avem alte nouă cazuri sociale cronice în Salcea”, ne-a spus preotul Ionel Doru Budeanu.

Petru Ianov este un bătrân care a lucrat în tinerețea sa la ROMATSA. Bărbatul locuiește de aproape 20 de ani de zile în clădirea Radiofarului. În ultima perioadă între Ianov și Biserica din Salcea a apărut o dispută. Cei de la Biserică doresc să-și modernizeze praznicarul și vor să depoziteze toate bunurile în camera de la Radiofar în care nu ar trebui să locuiască nimeni. Cum bătrânul Ianov are mai multe obiecte în camera respectivă și nu dorește să o elibereze, este posibil ca totul să se rezolve prin instanțele de judecată.

Adauga comentariu