FOTO Doi apropiați ai primarului PSD din Moara au susținut în campania electorală candidatul PNL la prezidențiale

Ieri, Laura Cătălina Culipei, președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale Suceava, a postat pe Facebook câteva poze cu mai mulți pnl-iști care în timpul campaniei electorale împărțeau pliante cu candidatul din partea PNL la alegerile prezidențiale, pe raza comunei Moara. Printre membrii PNL se aflau „infiltrați” și două persoane despre care se știe în localitate că ar fi psd-iști, sau ajutoarele de nădejde a celui mai important membru PSD din localitatea lor. 

Cele două persoane menționate sunt Neculai Miron și Bartchevici Grigorie. Despre aceștia se știe prin comuna Moara că ar fi apropiați de-ai primarului Eduard Dziminschi, membru PSD. Localnicii spun că Neculai Miron este consilierul principal al primarului, în timp ce Grigorie Bartchevici ar fi șoferul primarului. 

În urmă cu câteva luni, redactorii cotidianului Ziar de Suceava l-au contactat pe primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, pentru a verifica un zvon, mai exact dacă este adevărat că va candida la primărie din partea PNL în anul 2020. Atunci, acesta ne-a spus că nu se va muta de la PSD la PNL.

Dacă primarul comunei Moara nu își va schimba culoarea politică, mai exact în galben, este greu de crezut că apropiații acestuia susțin de asemenea PSD-ul. 

sursa foto: Facebook/ Laura Cătălina Culipei

Adauga comentariu