FOTO O elevă din Suceava a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională a Elenismului

În perioada 5 – 8 septembrie 2019, la București – Palatul Parlamentului, a avut loc Olimpiada Internațională a Elenismului, ediția a VI-a, competiție organizată de Ministerul Educației Naționale și Uniunea Elenă din România.

Eleva Annamaria Aioanei de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret a câștigat locul I și medalia de aur la nivelul C2, cel mai ridicat nivel de competență din cadrul competiției.

La Olimpiada internațională, au participat elevi din 13 țări printre care s-au numărat: Marea Britanie, Ucraina, Grecia, Cipru, Turcia, România, Ungaria etc.

La nivelul judetului Suceava, această competiție a crescut foarte mult în ultimii patru ani. Anul acesta, au fost calificați la etapa națională opt elevi, iar la etapa internațională, eleva Annamaria Aioanei.

Din această toamnă, Annmaria Aioanei va fi studentă a Universității din București, Facultatea de litere, specializarea Limba și literatura Engleză – Limba și literatura Elenă.

Adauga comentariu