Moartea soțului asistentei de la Spitalul Județean Suceava cauzată de coronavirus a fost confirmată de Ministerul Sănătății

În urmă cu câteva minute, Ministerul Sănătății a confirmat înregistrarea celui de-al 14 –lea deces cauzat de coronavirus.

„Este vorba despre un bărbat de 52 ani internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava care a fost confirmat pozitiv la COVID 19 in data de 23 martie 2020 și care a decedat în această după amiază. Bărbatul suferea de obezitate”, a transmis Ministerul Sănătății.

Este vorba despre soțul asistentei de la Spitalul Județean Suceava mort  din cauza coronavirusului.

Numărul sucevenilor decedați din cauza coronavirusului a ajuns la șapte.


Vă amintim că:

Prima persoană care a murit din cauza coronavirusului, din județul Suceava, este o femeie în vârstă de 72 de ani. Aceasta a fost internată în data de 21 martie 2020 în Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice ( diabet, boli cardiovasculare) , fără context epidemiologic ( nu avea istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv).

A doua persoană care a murit din cauza coronavirusului, din județul Suceava, este un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost confirmat pozitiv pe data de 23 martie 2020, fiind internat la Spitalul Județean Suceava din data de 21 martie 2020. Bărbatul a fost internat anterior în secția de cardiologie unde este posibil să fi avut contact cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

A treia persoană care a murit din cauza coronavirusului, din județul Suceava, este un bărbat în vârstă de 59 ani. Acesta a fost pacient în Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată. Data decesului este 22 martie 2020.

A patra persoană care a murit din cauza coronavirusului, din județul Suceava, este o femeie, de 80 ani, pacientă în Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere precizată. Data decesului este 23 martie 2020.

A cincea persoană care a murit din cauza coronavirusului, din județul Suceava, este patroana pensiunii de la Sucevița diagnosticată cu coronavirus, transportată în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Aceasta avea 64 de ani.

A șasea persoană care a murit din cauza coronavirusului, din județul Suceava, este un bărbat în vârstă de 51 de ani. Acesta era soțul unei asistente din Spitalul Județean Suceava, care nu știa că este infectată cu COVID-19.

Adauga comentariu