O bătrână din Liteni a ajuns la veritabila vârstă de 100 de ani fără a lua pastile: „Pastile, pentru ce?”

Ileana Roată din orașul Liteni, județul Suceava, a împlinit vârsta de 100 de ani. Cu acest prilej, femeia a fost vizitată de rude, vecini, apropiați, dar și primarul din localitate. Sărbătorita i-a primit cu chiuituri pe oaspeți, arătând că deși a împlinit 100 de ani nu i-a dispărut pofta de viață.

„Am venit la dumneavoastră pentru că ați împlinit 100 de ani, 100 de ani de muncă, de viață, de trudă și vă mulțumim și dați-mi voie să vă transmit în numele tuturor cetățenilor localității Liteni sănătate, bucurii și mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru comunitatea noastră. La mulți ani!”, i-a transmis Tomiță Onisii, primarul orașului Liteni.

Sărbătorita a ciocnit un pahar alături de familie și oficialitățile locale și a dezvăluit secretul longevității sale. Nu a luat și nici nu ia nicio pastilă fiindcă spune ea nu sunt bune.

„Am băut și-am mâncat și-am jucat și-am cununat”, a declarat Ileana Roată.

Rudă: Bunica, pastile luați?

Ileana Roată: Pastile, pentru ce?

Rudă: Deloc?

Ileana Roată: Pentru ce, pentru întărire?

Bătrâna din orașul Liteni nu vrea să se oprească aici. Ea vrea ca evenimentul să fie reptat atât atunci când va împlini vârsta de 110 ani, cât și atunci când va împlini 120 de ani.

Comentarii

Florin

03.09.2019 21:20

Și bunica mea va împlini 100 de ani pe 18 septembrie 2019 ,Acasandrei Maria, sat silistea ,Olteni,suceava

Adauga comentariu