O suceveancă este beneficiara primului transplant de cord din 2020

A fost o luptă contracronometru la spitalul din Târgu Mureș. O femeie de 40 de ani, cu probleme grave de inimă, a primit încă o şansă la viaţă, după ce familia unui adolescent din Galaţi, aflat în moarte cerebrală, a decis să doneze organele.

Au fost prelevate ficatul, rinichii, plămânii şi inima. Din cauza condiţiilor meteo, inima a ajuns la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, cu elicopterul şi mai apoi cu o ambulanţa.

Inima a fost prelevată la spitalul de neurochirurgie din Iaşi . Donatorul este un adolescent de 15 ani care a suferit un atac cerebral în urma unei malformaţii. Părinţii acestuia au fost de acord cu donarea mai multor organe.

Radu Bălău, medic: „Donorul a fost un pacient de 15 ani, cu anevrism cerebral rupt, în moarte cerebrală. A fost o echipă multiplă, s-a recoltat cord, plămân, rinichi, ficat. Intervenţia a decurs fără evenimente. Receptorul are 40 de ani şi are acum o inimă cu 25 de ani mai tânără.”

Drumul a fost unul lung şi asta din cauza condiţiilor meteo nefavorabile care nu au permis elicopterului SMURD să ajungă la spitalul din Târgu Mureş. Aparatul a aterizat pe o pârtie din Harghita, de unde inima a fost preluată de o ambulanţa şi transportată la Târgu Mureş .

Prof. conf. dr. Horaţiu Suciu, chirurg cardiovascular: „Timpul a fost destul de lung, a fost un efort mare. MAI a asigurat un transport mixt, cordul a ajuns în două ore şi jumătate şi ne am încadrat în timp.”

Cea care a primit inima, este o femeie de 40 de ani din Suceava, care se afla pe lista de aşteptare a institutului timp de un an. Intervenţia a durat 3 ore.

Prof. conf. dr. Horaţiu Suciu, şef chirurgie cardiovasculară: „Gândurile merg şi spre familia donatorului care a pierdut un copil şi îmi dau seama prin ce trec. Poate o uşoară alinare este aceea că inima copilului va bate încă mult timp, pentru că transplantul a fost o reuşită.”

A fost primul transplant de cord din România din acest an. Din nefericire, spun specilastii, numărul intervenţiilor este foarte mic. Anul trecut au avut loc 6 transplanturi de inimă, însă pe lista de aşteptare sunt peste 100 de pacienţi.

Sursă foto+ material: www.stirileprotv.ro

Adauga comentariu