Parcarea din Suceava ce seamănă cu Marele Canion înghețat

O parcare din cartierul sucevean George Enescu, mai exact pe strada Lazăr Vicol, este un adevărat pericol pentru mașinile a căror șoferi vor să parcheze. Dâmburi de gheață s-au format de la intrarea în respectiva parcare, până în capătul acesteia. Din moment ce intri cu mașina în acest loc, există foarte mari șanse de a rămâne împotmolit sau de a-ți avaria autoturismul pe dedesubt.

 

„Așa este parcarea asta în fiecare an, nimeni nu vine să facă ceva. Am încercat să sparg gheața cu ce am găsit prin casă, dar degeaba. Mașina mea este destul de joasă și este inevitabil să nu ating mormanele de gheață cu scutul mașinii sau cine știe cu ce ating. În urmă cu două săptămâni am scos mașina din service, daca mă mai încumet să parchez aici voi fi nevoit să bag iar bani în reparația mașinii”, a declarat un localnic.

Parcările din Suceava sunt înghețate, iar autoritățile nu au intervenit în nici un fel. Sucevenii aleg să parcheze pe trotuare, incomodând pietonii și alte autoturisme parcate regulamentar sau aflate în trafic. Aceștia preferă să riște amenzi decât să-și investească bani în reparațiile autoturismelor. 

De ce există astfel de probleme în acest oraș? Poate pentru că „mai marii” Sucevei primesc comisioane de la service-uri auto.

Alți cetățeni mai tupeiști își rezervă cele mai bune locuri de parcare așezând navete, cutii, jaloane, chiuvete, cauciucuri și alte obiecte voluminoase.

 

Adauga comentariu