Patru curse aeriene ce nu au putut ateriza pe aeroporturile din Iași și Bacău au fost redirecționate spre Aeoroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava

Ceața densă a creat probleme aeroporturilor de la Iași și Bacău. În cursul zilei de 9 decembrie 2018, patru curse aeriene care nu au putut ateriza pe Aeroportul Iași, respectiv Bacău, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, au aterizat pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Două curse ale companiei Wizz Air dinspre Larnaca, respectiv Eindhoven, cu destinația Iași au aterizat în condiții de siguranța pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. La fel, o cursă a companiei Blue Air de la Bergamo cu destinația Iași a aterizat tot la Suceava.

Vizibiliatea redusă a creat probleme și la Aeroportul din Bacău, unde cursa operatorului aerian Blue Air de la Roma Fiumicino nu a putut ateriza, fiind rerutată spre Suceava.

În cursul săptămânii trecute, o cursă regulată a companiei Tarom dinspre București – Otopeni cu destinația Iași a fost rerutată spre Suceava tot din cauza ceții dense care nu a permis aterizarea în condiții de siguranță.

Până la această dată, ceața densă a creat probleme în toata regiunea, fiind afectat atât Aeroportul Suceava, când în perioada 23 – 25 noiembrie 2018, mai multe zboruri au fost anulate și rerutate către Aeroportul Iași, unde condițiile au permis aterizarea în condiții de siguranță pentru pasageri.

Adauga comentariu