Polițiștii au dat iama în cocioaba rromilior din familia Bozomală din Șcheia, de unde au „cules” doi frați certați cu legea

La data de 13 mai 2019, în urma unor informații obținute de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-a stabilit faptul că Marian – Simon Bozomală, persoană dată în urmărire națională și internațională, se află la locuința mamei sale Gabriela B., situată în comuna Șcheia.

Astfel, s-a constituit o echipă de prindere a urmăritului formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ai Poliției comunale Șcheia și luptători SAS, care au încercuit zona și au pătruns în locația susmenționată.

Bozomală se ascundea într-un hambar, acesta fiind reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventiv al IPJ Suceava.

În timpul activității efectuate pentru prinderea urmăritului, rudele acestuia s-au manifestat agresiv verbal încercând să împiedice identificarea persoanei urmărite, motiv pentru care au fost folosite mijloacele din dotare. În timpul acțiunii, fratele urmăritului, Ilie – Robert Bozomală (23 de ani), localnic, a instigat rudele și a proferat injurii. 

Ilie – Robert Bozomală a fost imobilizat și dus la sediul IPJ Suceava, fiind sesizat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu privire la săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. 

În urma probelor administrate, Ilie – Robert Bozomală a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventive.

Frații Bozomală sunt cunoscuți pentru problemele lor cu legea. Aceștia au petrecut mai multe perioade după gratii pentru comiterea unor infracțiuni de furt, tâlhărie sau ultraj.

Adauga comentariu