Polițiștii suceveni au emis primul ordin de protecție provizoriu în cazul violenței domestice

De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după ce analizează situația pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecție provizoriu. Ordinul este valabil cinci zile, astfel încât victima nu va fi nevoită să aștepte ordinul aprobat de judecător.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care observă că o persoană este pusă în pericol printr-un act de violență, scopul ordinului fiind diminuarea acestui risc.

Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2019.

Primul astfel de ordin, din anul 2019, a fost emis de către polițiștii suceveni la data de 4 ianuarie 2019.

La data de 4 ianuarie 2019, în jurul orei 09.30, polițiștii din Arbore au fost anunțați de către o femeie, în vârstă de 39 de ani, din comuna Arbore, despre faptul că șoțul ei, în vârstă de 43 de ani, este beat și face scandal acasă.

În urma cercetărilor, s-a aflat că pe la ora 09.00, bărbatul se afla acasă, în stare de ebrietate. La un moment dat, acesta s-a luat la ceartă cu șoția sa, iar pe urmă a lovit-o.

La fața locului a intervenit o ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale femeii și a transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți.

După ce polițiștii au considerat că victima este pusă în pericol, au emis ordinul de protecție provizoriu din data de 4 ianuarie 2019. Astfel, agresorul a fost nevoit să părăsească temporar, pentru cinci zile, locuința și să păstreze, față de victimă, o distanță minimă de 500 de metri.

Agresorul s-a ales și cu un dosar penal pentru „violență în familie”.

Legislația privind violența domestică a fost modificată și completată pentru a sprijini victimele. Astfel, de la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de cinci zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.

„Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.

 

Polițiștii ce intervin la un caz în care o persoană este victima violenței domestice, oamenii legii completează un formular ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există întradevăr victima este pusă în pericol.

Primele șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată.

Cele două întrebări de început sunt următoarele:

„Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”

„A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau „În urma acestui incident ați suferit leziuni?” (echimoze, excoriații, plăgi tăiate/înțepate/împușcate, arsuri, mutilări, altele)

Dacă la primele două întrebări, răspunsul este afirmativ, polițistul va încadra situația ca având un „risc iminent pentru victimă” și va putea emite ordinul de protecție provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate".

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta. 

Având în vedere modificările și completările aduse legislației, precum și introducerea unor elemente de noutate în activitatea desfășurată de poliție, în luna noiembrie a anului trecut, echipe de specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Ordine Publică și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității) au organizat o serie de sesiuni de pregătire a polițiștilor, în 19 centre zonale.

Astfel, la sesiunile de instruire, inițiate de I.G.P.R, au participat peste 4.500 de polițiști, obiectivul activității constând în transmiterea către aceștia a noilor prevederi legislative în domeniu și clarificarea aspectelor privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică. Aceste sesiuni de instruire au reprezentat doar o primă fază a unui proces care are ca scop generalizarea actualizării competențelor la nivelul tuturor polițiștilor care vor acționa în situații care solicită aplicarea procedurii de emitere a ordinului de protectie provizoriu. Cei peste 4.500 de polițiști instruiți în această etapă s-au constituit în instructorii colegilor lor din unitățile de poliție în care își desfășoară activitatea, prevederile legale în domeniu devenind obiect al activității de pregătire continuă pentru asigurarea aplicării lor eficiente și unitare.

În primele 11 luni ale anului trecut, la nivel national, au fost sesizate 35.623 de infracțiuni din sfera violenței domestică (52,3 % în mediul urban și 47,7 % în rural). Dintre acestea, ponderea cea mai mare parte este reprezentată de faptele de „lovire sau alte violențe” – 58,6%, urmate de „amenințare” – 7,25%, „abandon de familie” – 21,33% și „nerespectare a ordinelor de protecție” - 3,71%” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.

În județul Suceava, în primele 10 luni ale anului 2018 au fost emise 88 de ordine de protecție, față de 79 de ordine de protecție în primele 10 luni ale anului 2017.

sursa foto: ph-online.ro

 

Adauga comentariu