Polițiștii suceveni par incapabili să găsească o soluție prin care să stopeze numărul extrem de mare de accidente mortale: „E o problemă destul de mare”

An de an, județul Suceava se află pe un nefericit prim loc în topul accidentelor rutiere mortale. Această problemă îi face pe polițiștii suceveni să pară incapabili în a găsi o modalitate prin care oamenii să nu mai sfârșească pe șoselele din județ.

Numai de la începutul anului și până în prezent, 12 persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere produse pe drumurile din județul Suceava.

„Să vezi în ianuarie și prima jumătate din februarie 12 oameni morți în principal pe indisciplină pietonală sau neacordare de prioritate pe trecere pentru pietoni, în 2020, e din nou o problemă destul de mare. Merge cu buldo – excavatorul pe drum, poziționează alt cetățean în cuvă, frânează și se ajunge la deces. E puțin absurd. Ce să mai înțelegi dintr-un accident când un tânăr de 32 de ani oprește mașina pe marginea drumului, vrea să-și cumpere ceva de la un comerciant ambulant și este spulberat pe un drum european care ar fi un drum de viteză”, a explicat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, în cadrul emisiunii Subiectul Zilei.

Acesta consideră faptul că cetățenii nu sunt educați rutier și de aceea ajuns să fie implicați în tragedii rutiere.

„Să treci strada e o banalitate, pare ceva simplu, dar în momentul acela trebuie să fii conștient că ai putea să-ți pui viața în joc. Nu trebuie să devenim paranoia de câte ori trecem strada sau să jubilăm că am reușit să trecem ca o victorie a vieții noastre, sau să o luăm ca o provocare, dar din punct de vedere statistic lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit”, a mai spus Ionuț Epureanu.

83 de oameni morți în 2019 pe drumurile din Suceava

Anul 2019 s-a încheiat cu județul Suceava ocupând primul loc în topul privind numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma accidentelor rutiere.

„În anul 2019, pentru al treilea an consecutiv, accidentele rutiere au avut un trend descendent, cu toate acestea și în anul 2019 județul Suceava s-a situat pe primul loc la nivel național în ceea ce privește persoanele decedate în accidente rutiere. Astfel, în 2019 au decedat 83 de persoane în accidente rutiere, cu o persoană mai puțin față de anul 2018 când au decedat 84 de persoane. De asemenea, trebuie precizat faptul că în 2019, la nivel județean au avut loc 278 de accidente rutiere, cu șapte mai puține decât în anul precedent și au rezultat 225 de persoane vătămate grav, cu 14 mai puține decât în anul 2018”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu.

Printre cauzele care au dus la tragedii pe drumurile județului Suceava se enumără: neatenția pietonilor, dar și a șoferilor, neacordarea de prioritate, viteza excesivă și consumul de alcool.

Adauga comentariu