Polițiștii suceveni puși pe jar de un apel la 112 prin care se anunța răpirea unei fete din fața unui complex comercial din Suceava

Astăzi, pe la ora 12.00, un apel la 112 i-a pus pe jar pe polițiștii suceveni. O persoană care a apelat sistemul unic de urgență a anunțat faptul că, în fața complexului comercial Egros Suceava,  o fată a fost urcată cu forța într-o mașină al cărei șofer a demarat în trombă.

„Eram chiar în față parcat. Era o fată băgată cu forța într-un Mercedes. Au ieșit agenții de pază, vânzătoarele și clienții. Fugeau după mașină, dar a demarat și a plecat. Eram la nici 10 metri”, ne-a povestit un martor.

Polițiștii suceveni au pornit în căutarea Mercedes-ului, care a fost găsit rapid în zona hotelului Imperium de la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni. La volanul mașinii se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, care avea ca pasageră o tânără de 23 de ani.

Cei doi au fost duși la sediul Poliției municipale Suceava, unde au fost luați la întrebări de către polițiști. Aceștia au recunoscut că au avut un conflict în fața complexului comercial Egros Suceava, ocazie cu care fata l-ar fi lovit pe iubitul ei cu nouă ani mai mari. Pentru a nu degenera conflictul, bărbatul și-a băgat partenera de viață în vehicul și a plecat din parcarea magazinului, dându-le impresia cetățenilor din zonă că ar fi răpit-o pe iubita sa.

Reprezentanții IPJ Suceava ne-au confirma incidentul însă au spus că nu au luat nicio măsură în acest caz deoarece nici una dintre persoanele implicate nu a depus plângere.

Adauga comentariu