Pompierii suceveni au intervenit la două gospodării cuprinse de flăcări, în Udești și Ipotești

Ieri, în jurul orei 11.00, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Udești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și un buldoexcavator la un incendiu izbucnit în satul Securiceni.

În momentul în care au ajuns echipajele la fața locului, ardeau două construcții anexe și bunuri dintr-o gospodărie. Incendiul era extins și la proprietatea învecinată, unde ardea acoperișul adăpostului de animale, existând pericolul ca incendiul să se propage mai departe.

Focul a fost stins la ora 15.00.

La prima gospodărie au ars o anexă pe o suprafață de 40 metri pătrați, depozitul de furaje pe 80 metri pătrați, un tractor cu remorcă și circa 15 tone de fân.

În a doua gospodărie, a fost afectat acoperișul adăpostului de animale pe aproximativ 80 metri pătrați, au mai ars circa două tone de fân și s-au degradat elemente de construcție de la o bucătărie de vară.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un conductor electric defect.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa, adăpostul de animale și alte două anexe, ale primului proprietar, precum și casa și bucătăria de vară din gospodăria învecinată.

Tot ieri, pe la ora 16.20, pompierii militari suceveni au intervenit cu două autospeciale de stingere la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din comuna Ipotești.

În momentul în care au ajuns echipajele la fața locului, ardea un adăpost de animale. Exista pericol de propagare la casa de locuit.

Incendiul a fost stins la ora 17.35.

Au ars adăpostul de animale pe aproximativ 70 metri pătrați, aproximativ trei metri cubi de lemn de foc, doi metri de cherestea și alte bunuri din gospodărie.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza jarului și cenușei nestinse depozitate în apropierea materialelor combustibile.

Pompierii au salvat casa și bunurile din aceasta.

 

Adauga comentariu