Primarul Ion Lungu nu este de acord ca Spitalul Județean Suceava să servească doar pacienților diagnosticați cu coronavirus: „Cerem Ministerului Sănătății să reanalizeze această variantă și să găsească o altă alternativă, cum ar fi un spital mai mic”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a transmis astăzi un comunicat de presă prin care cere Ministerului Sănătății să nu transforme Spitalul Județean Suceava în spital ce va servi doar pacienților bolnavi de coronavirus. Edilul sugerează chiar să se facă un alt spital, într-un oraș din județ, care să fie special pentru cazurile de COVID-19.

„Ca urmare a aflării veștii, de către suceveni, că Spitalul Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava va fi transformat în spital ce va servi exclusiv pacienților diagnosticați cu noul Coronavirus (COVID-19), iar bolnavii din Suceava vor fi transferați la spitale din Rădăuți, Botoșani, Pașcani sau Iași, la distanțe cuprinse între 40 și 150 de km, am fost contactat de foarte mulți dintre voi, cetățenii Municipiului Suceava, care NU SUNTEȚI DE ACORD cu acest lucru.

Cerem Ministerului Sănătății să reanalizeze această variantă și să găsească o altă alternativă, cum ar fi un spital mai mic, într-un alt oraș din județ, așa cum s-a procedat în toată țara.

Îngrijorarea sucevenilor este justificată în special de împrejurarea că numărul îmbolnăvirilor în Municipiul Suceava va crește foarte mult și orașul poate să ajungă în situația de a fi închis complet, lucru inacceptabil, ținând cont de faptul că suntem Municipiul Reședință de Județ”, a spus Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Adauga comentariu