Senatorul sucevean Ilie Niță a lăsat ALDE pentru PSD

Ziua de joi, 29 august 2019, va fi una plină de surprize. În timp ce Biroul Permanent Județean al PSD Suceava se întrunește de urgență, pentru a vedea cum pot să-și îmbunătățească numărul parlamentarilor, unul dintre senatorii ALDE, respectiv suceveanul Ilie Niță, este decis să rămână în tabăra guvernării, alături de colegul social – democrat sucevean, senatorul Ioan Stan.

După ce partidul a pierdut majoritatea parlamentară, atât premierul Viorica Dăncilă, cât și președintele filialei Suceava, Ioan Stan, au declarat că îi vor lua „la bucată” pe parlamentarii ALDE. Altfel spus, se știe că unii dintre membrii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu nu au fost de acord cu părăsirea alianței și aceasta întrucât „trebuie continuate proiectele importante demarate deja”.

Este și cazul senatorului sucevean Ilie Niță, căruia îi pasă de cei care i-au acordat votul, dar și de cei cărora a fost alături mai bine de trei ani.

„Alături de PSD am constituit majorități în consilii locale comunale, orășenești și municipale și am da peste cap foarte multe lucruri în această perioadă în care nu este cazul. Eu nu abdic, nu fug de responsabilități, nu fug de muncă și sunt dispus la o înțelegere amiabilă cu cei de la PSD.”, a spus senatorul Ilie Niță.

Sursa material: www.stiripesurse.ro

Adauga comentariu