Țigări în valoare de peste 150.000 de lei abandonate de contrabandiști în apropiere de granița dintre România și Ucraina

Ieri, 27 iulie 2019, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 21.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase, de la frontiera de stat, către interiorul țării.

„Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite. Pentru reținerea persoanelor, care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, lucrătorii noștri au efectuat trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit. La scurt timp, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice de verificare a zonei”, a declarat comisarul șef Ilie Poroch – Serițan, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava.

La fața locului au fost descoperite 18 colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.970 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 105.000 de lei.

Polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector, pe timpul unei misiuni de supraveghere și control al frontierei de stat, au descoperit în apropierea frontierei, pe raza localității Costileva mai multe colete abandonate care conțineau țigări.

Baxurile au fost transportate la sediul Poliției de Frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.000 de pachete cu țigări, provenite din Ucraina, în valoare de 47.000 de lei.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

Adauga comentariu