Un rrom a băgat spaima printre doctorii și asistentele de la Spitalul Județean Suceava după ce s-a apucat să fluture un cuțit pe la urgențe

Incident extrem de grav produs ieri la Spitalul Județean Suceava. Un individ de etnie rromă s-a prezentat la secția UPU a unității spitalicești, cerând să fie internat. O asistentă i-a transmis că este nevoie ca un doctor să-l consulte pentru a putea fi internat.

În acel moment, bărbatul a devenit extrem de agresiv, a scos un cuțit și a amenințat-o pe asistentă că o va înjunghia. Spiritele s-au calmat, abia după ce în zonă și-a făcut apariția un echipaj de poliție ca urmare a unui apel făcut la 112.

Scandalagiul a fost dus la sediul Poliției municipale Suceava, după care a fost lăsat să plece. Acesta a scăpat basma curată doar cu o amendă.

Imediat după ce s-a văzut înapoi în stradă, rromul a revenit la Spitalul Județean Suceava, însă de această dată nu singur, ci însoțit de mai mulți amici. Individul a precizat că s-a întors pentru a-și duce amenințările la capăt, asistenta vizată scăpând doar pentru că a părăsit unitatea medicală pe o altă ușă.

Gașca de rromi a mai mișunat o perioadă pe lângă spital, după care s-a făcut nevăzută, nu înainte de a băga spaima printre doctorii și asistentele de la Spitalul Județean Suceava.

Astăzi, spiritele erau mult mai relaxate la cel mai mare spital din județ. Asistentele chiar le spuneau, mai în glumă, mai în serios, celor de etnie rromă că le vor acorda asistență medicală doar dacă nu au cuțit la ei.

Comentarii

Flo

29.11.2019 17:34

Ce sunt aia rromi? Spitalul care are paza cu o firma specializata catre care pleca fffff multi bani, nu au putut acestia sa aplaneze conflictul? Atunci pt ce mai stau acolo? Aaaa asa zisii paznici is numai pentru cei cuminti, cei cu cutite.... bravo ia dat drumul? De ce? Folosirea unei arme albe?

Adauga comentariu