Un șofer beat a devenit violent cu polițiștii care l-au oprit în trafic. Agenții au folosit spray-ul lacrimogen și cătușele pentru a-l liniști

Aseară, în jurul orei 23.15, un echipaj din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea, care patrula pe raza de competență, a făcut semn regulamentar de oprire unui autoturism Seat Ibiza, care se deplasa pe DN 2E, pe raza comunei Marginea.

Șoferul nu s-a conformat semnalului de oprire, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

După circa 50 de metri, individul a virat la stânga și a oprit în fața unei case din Marginea, după care a coborât din mașina cu intenția de a intra în curtea imobilului respectiv.

Polițiștii l-au oprit pe bărbat, în vederea stabilirii identității, moment în care acesta a devenit violent fizic și deși a fost somat să înceteze acțiunile violente, a continuat să manifeste o agresivitate verbală sporită, încercând să se sustragă măsurilor legale.

Agenții de poliție au fost nevoiți să folosească forța și a mijloacele din dotare, respectiv spray-ul iritant lacrimogen și cătușele, șoferul fiind imobilizat la pământ.

Având în vedere faptul că zona producerii evenimentului era intens circulată și individul continua să aibă o atitudine agresivă crescută, polițiștii au solicitat sprijinul colegilor, la fața locului deplasându-se un echipaj din cadrul Compartimentului rutier Rădăuți și un echipaj din cadrul Biroului de ordine publică Rădăuți.

Șoferul a fost identificat în persoana lui Marius Crăciun (32 de ani), din comuna Marginea. Acesta a fost dus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său, i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele lui Marius Crăciun a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Adauga comentariu