Un sucevean transferat la Spitalul de Arși din București a fost diagnosticat cu coronavirus

Un pacient adus de la Suceava în noaptea de 20 spre 21 martie 2020 la Spitalul de Arși din București a fost confirmat abia ieri cu COVID 19, iar 28 de cadre medicale sunt contacți ai acestuia.

Ministerul Sănătății a fost informat de Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București că un pacient în vârstă de 43 de ani transferat în noaptea dintre 20 și 21 martie 2020 de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava a fost depistat pozitiv la COVID 19.

Pacientul, care nu a fost testat pentru COVID 19 la unitatea din Suceava, a suferit două intervenții chirurgicale duminică, 22 martie 2020 și luni, 23 martie 2020, in Spitalul de Arși București.

Tot în 23 martie 2020, conducerea unității medicale din București a decis testarea pacientului, având în vedere că acesta a fost transferat din Suceava, acolo unde există un focar de infecție cu COVID 19 și, in paralel, au fost luate măsuri suplimentare de protecție a personalului medical și pacienților înainte de cunoașterea rezultatelor acestui test.

În seara de 24 martie 2020 rezultatul testului a confirmat infectarea pacientului cu noul coronavirus. În acest context, s-a demarat ancheta epidemiologică de urgență.

Au fost depistați 31 de contacti, 28 dintre aceștia fiind cadre medicale. Toate cadrele medicale se afla din această dimineață în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

Cei trei pacienți identificați ca și contacti indirecți au fost izolați. Toți vor fi testați pentru COVID 19.

O anchetă epidemiologică este în desfășurare.

Sursă material: Obiectiv de Suceava

Adauga comentariu