Un tânăr a fost bătut și lăsat fără mașină în contul unei datorii de 500 de lei. Agresorul a fost reținut de polițiști după ce a fost extras cu greu dintr-o ceată de rromi

La data de 26 septembrie 2019, pe la ora 20.30, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către Nicoleta F., din satul Humoreni, comuna Comănești, despre faptul că, în jurul orei 20.00, Constantin Daniel Cherar (27 de ani), din localitate, l-a agresat fizic pe fiul său, Dănuț Ferar (20 de ani), în timp ce se afla într-un bar din satul Humoreni, apoi i-a furat autoturismul Volkswagen Golf înmatriculat în Bulgaria, care se afla în fața localului și l-a condus pe DJ 178, fără a avea permis de conducere, până la domiciliul său din aceeași localitate.

Din primele cercetări făcute de agenți a reieșit  că, în seara zilei de 26 septembrie a.c., pe la ora 20.00, Dănuț Ferar a condus mașina, de la domiciliul său din satul Humoreni pe DJ 178, fără a avea permis de conducere, până în fața unui bar din localitate.

După ce a parcat autoturismul s-a luat la ceartă cu Constantin Daniel Cherar pentru că acesta îi datora de mai multă vreme suma de aproximativ  500 de lei. Între cei doi a avut loc un conflict fizic, din care Dănuț Ferar a ieșit cam șifonat, acesta luând-o la fugă spre domiciliu fără a încuia vehiculul.

Constantin Daniel Cherar a intrat în mașină și cum cheile erau în contact a pornit autoturismul conducându-l pe DJ 178, până la domiciliul său, cu toate că nu are permis de conducere.

La sosirea poliției, la domiciliul lui Cherar se  aflau mai multe persoane de etnie rromă care au devenit violente, refuzând să predea autoturismul astfel că au fost solicitate întăriri, la fața locului intervenind mai multe patrule, reușindu-se imobilizarea și conducerea la sediul postului de poliție Comănești a autorului precum și recuperarea mașinii furate.

Cei doi tineri au fost testați cu aparat etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ pentru Dănuț Ferar și de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Constantin Daniel Cherar.

În acest caz se fac cercetări pentru  săvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, „lovirea sau alte violențe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” față de Constantin – Daniel Cherar, precum și pentru nfracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” față de Dănuț Ferar.

Constantin – Daniel Cherar a fost reținut petru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru a se dispune o măsură preventivă.

 

Adauga comentariu