Un tânăr a fost reținut de polițiști după ce a călcat în picioare Codul Rutier

Ieri dimineață, în jurul orei 08.15, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului au oprit pentru control pe DN 17, pe raza localității Bucşoaia, orașul Frasin, autoturismul BMW, care se deplasa din direcţia Frasin spre Gura Humorului, la volanul căruia se afla Ghiorghiţă Chiriac (22 de ani), localnic.

Acesta a fost verificat în baza de date a Poliției, ocazie cu care s-a stabilit faptul că are permisul de conducere suspendat ca urmare a comiterii unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Totodată, cu ocazia verificării numărului de înmatriculare, s-a stabilit că acesta este atribuit unui autoturism Opel, vehicul radiat din circulaţie din data de 8 iulie 2019. De asemenea, polițiștii au mai descoperit că autoturismul BMW îi aparține lui Gabriel T., din orașul Cajvana, vehiculul fiind autorizat provizoriu să circule pe teritoriul României până la data de 10 august a.c..

Ghiorghiţă Chiriac a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.

 

Adauga comentariu