VIDEO Actorul Vladimir Găitan a fost omagiat la Bosanci: „Vă mulțumesc din suflet pentru tot”

Cunoscutul actor român Vladimir Găitan a revenit în județul de baștină, unde a fost primit cu multă căldură de către cetățenii comunei sucevene Bosanci. Acesta a fost invitat să viziteze strada care îi poartă numele, mulțumindu-le bosâncenilor pentru primirea avută. Ulterior, actorul a mers la biserica din localitate, unde a avut loc o slujbă de binecuvântare, Vladimir Găitan fiind așteptat cu pâine și sare.

„Vă mulțumesc din suflet pentru tot, mulțumesc domnului viceprimar și celor care îl însoțesc, domnul secretar și acestui cor pe care aș vrea să-l fur acasă pentru toteauna să asculte și bucureștenii mei niște voci adevărate cum n-au mai auzit”, a transmis Vladimir Găitan.

În timpul vizitei făcute la Suceava, Vladimir Găitan și-a adus aminte de discuțiile purtate cu alt mare actor sucevean, Alexandru Arșinel, care provine din orașul Dolhasca, despre bosâncenii ce erau considerați extrem de agresivi.

„Și acuma când mă întâlnesc cu Arșinel, care e din Dolhasca, și-mi spune: <<Bosâncene să nu dai, te rog eu>>. Îi spun, băi Sandule stai. Zice: <<toate hramurile ni le-ați spart și ni le-ați, când veneați voi se făcea liniște, o ștergeam acasă toți>>”, a povestit Vladimir Găitan.

La final, actorul a mers la căminul cultural Bosanci care de asemenea îi poartă numele, unde s-a întânit cu elevii școlii gimnaziale din localitate, după care a fost proiectat filmul „Pentru patrie”.

Adauga comentariu