VIDEO Povestea cumplită a bărbatului al cărui cadavru a fost încurcat la morga spitalului din Câmpulung: „N-am putut să-l ridic din cauză că tata nu era”

Caz incredibil produs la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Un tânăr care a mers la morga spitalului din municipul Câmpulung Moldovenesc a descoperit că trupul neînsuflețit al tatălui său a fost predat unei alte familii, care l-a îngropat fără să verifice în prealabil cadavrul. Situația este cu atât mai gravă cu cât fiului defunctului nu i s-a oferit niciun fel de explicație cu privire la cele întâmplate.

„Ieri, pe la ora 12.30, am venit la Spitalul Câmpulung Moldovenesc să-mi ridic tatăl, dar n-am putut să-l ridic din cauză că tata nu era. Mi s-a spus să aștept și m-au trimis după barieră, în fața spitalului. Am stat, am așteptat, telefoane, a venit băiatul de la pompe funebre, am vorbit cu el, spune că s-a făcut o mică neînțelegere. Mica neînțelegere. Dar ce s-a întâmplat? Vine ăla de la pază și ca și cum râzând îmi spune mie vezi că cred că tata tău a fost îngropat ieri. Îmi pare rău, dar cumva râzând. Și na, am stat, am sunat Poliția, vedem ce se întâmplă. Am venit, o venit, m-au luat la poliție, am dat declarații, da s-a constatat că tata era îngropat și am ajuns să asist la deshumarea tatălui meu. Două ore am stat în cimitir”, a declarat Cosmin Cramer, fiul decedatului.

Bărbatul mort al cărui cadavru a fost încurcat și-a pierdut viața la data de 28 mai 2020, într-o pădure din satul Paltinu, județul Suceava. Acesta a fost dus la spital și din câte se pare ar fi fost predat unei alte familii, căreia i s-a spus că decedatul ar fi fost infectat cu coronavirus, fiind înmormântat de urgență. Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal, cercetările fiind desfășurate pentru stabilirea persoanelor care s-a fac vinovate de această tragică încurcătură.

„În cursul zilei de ieri, colegii mei din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați cu privire la un fapt inedit, respectiv o familie s-a prezentat la morga spitalului municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru a prelua trupul neînsuflețit al unei rude, însă la fața locului au fost întâmpinați cu cadavrul unui alt bărbat. Bineînțeles, oamenii au sesizat, de îndată acest lucru, la unitatea de Poliție, chiar dacă nu era o problematică de stricta competență a Poliției. Polițiștii s-au mobilizat exemplar, au sesizat inclusiv unitatea de parchet, prin procurorul de serviciu fiind emisă o ordonanță de exhumare”, a precizat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Bărbatul al cărui cadavru a fost încurcat la morgă a fost dezgropat și ulterior îngropat creștinește de către membrii familiei sale. Localnicii din Paltinu spun că nu au mai auzit să se întâmple așa ceva la ei în sat.

„Situația de genul ăsta că s-a inversat de la morgă, aduși acasă, am mai auzit, dar și duși înapoi. S-a întâmplat și la Păltinoasa, am auzit. Dar așa, chiar să fie îngropat și asta, nu am auzit”, a spus o localnică.

„N-am auzit, na. Am rămas toți...S-a mai întâmplat, însă nu în zona noastră. S-a întâmplat că s-o inversat, dar nu era îngropat și na. Chiar așa să-l îngroape să nu știe cum, al cui îi și ci îi, nu știu ce să mai spunem, am rămas toți înmărmuriți”, a arătat o altă localnică din Paltinu.

Am încercat să obținem un punct de vedere din partea Spitalului din Câmpulung Moldovenesc, însă fără succes.

Adauga comentariu