VIDEO Sucevenii sunt vocali împotriva gropii de gunoi de pe Mestecăniș doar din fotoliu. Aproximativ 100 de persoane au participat la protest: „Niște ordinari!”

Sucevenii sunt nemulțumiți de faptul că în mijlocul naturii, taman în Pasul Mestecăniș, a fost amplasată o platformă ecologică pentru depozitarea deșeurilor. În această privință, oamenii au organizat un protest chiar pe Mestecăniș, în speranța de a nu se deschide respectiva groapă de gunoi.

Ecologiștii din apropiere consideră amenajarea gropii de gunoi din mijlocul naturii un adevărat dezastru ecologic deoarece apa murdară care se va scurge după depozitarea deșeurilor va ajunge în izvoarele din zonă.

„Izvorul Stânişoara va fi prima apă contaminată în proximitatea deversorului. (...) Este doar o chestiune de timp până când populaţia va fi infectată. Politicienilor nu le pasă de natură, ce te face să crezi că o să le pese de sănătatea ta”, a spus ecologistul Gheorghe Sologiuc.

„De ce? Ca să dăm jos bandiții ăștia. (...) Uitați aici ce frumusețe de munte și tu vii și faci aici groapă de gunoi? Vă gândiți la sănătatea noastră, la tot, la poluare mediului”, a spus un localnic.

La evenimentul de duminică, deși s-au anunțat peste 150 de participanți și peste 800 de interesați, la fața locului nu au luat parte la protest mai mult de 100 de persoane.

Persoanele care au participat la eveniment s-au arătat nemulțumite de lipsa de unitate din rândul comunității din comuna Pojorâta.

„Din Mestecăniș, născut, crescut. (...) Păi tocmai, niște ordinari, tocmai de asta am zis ca sunt niște ordinari că nu le pasă”, a spus un alt localnic.

În urma realizării acestei gropi de gunoi în vârful Mestecănișului localnicii din comuna Pojorâta au trimis în judecată Consiliul Județean Suceava în repetate rânduri.

sursa foto/video: www.suceavalive.ro, Facebook/ Dinu Zară

Adauga comentariu