VIDEO Trupul neînsuflețit al ÎPS Pimen a plecat spre Mănăstirea Sihăstria Putnei. Sute de oameni au luat parte la slujba de înmormântare a arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților

Atmosfera a fost plină de durere în curtea Mănăstirii „Sfântului Ioan cel Nou” de la Suceava. Slujba de înmormântare a ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a avut loc astăzi la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Slujba a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un numeros sobor de preoți.

De la înmormântare nu au lipsit nici autoritățile locale și județene, preoți, călugări, dar și sute de credincioși care au dorit să-și ia la revedere de la ÎPS Pimen, cel care a condus Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în ultimele trei decenii. Printre cei care i-au adus un ultim omagiu lui ÎPS Pimen s-a aflat și prințul Nicolae.

Oamenii au început să se adune în curtea Mănăstirii „Sfântului Ioan cel Nou” de la Suceava încă de la primele ore ale dimineții. Credincioșii purtau măști și au respectat distanța socială. Mulți dintre ei au adus flori, dar și candele pe care le-au lăsat la temelia bisericii.

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis astăzi, în cadrul slujbei de înmormântare a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților:

„Împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română am primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților.

Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală şi socială pentru binele Bisericii, am evocat-o cu multă preţuire anul trecut, în 25 august 2019, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, în cuvântul adresat cu acea ocazie, pe care l-am intitulat: „Un ierarh evlavios şi harnic – Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor la 90 de ani de viaţă”. În cele ce urmează vom reaminti câteva etape ale vieţii sale şi principalele sale preocupări constante.

Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut la 25 august 1929, din părinţii Maria şi Mihai Zainea, o familie de oameni credincioşi din localitatea Herăşti, comuna Greabănu (judeţul Buzău), primind la botez numele Vasile.

Vocația sa bisericească s-a remarcat din tinerețe. Între anii 1948 – 1951, după cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat, a urmat şi cursurile Semi­narului monahal de la Mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire. La 10 martie 1951 a primit chipul cel îngeresc al călugăriei, pri­mind numele Pimen.

A fost hirotonit ierodiacon în anul 1951, iar ieromonah în anul 1957, după ce a urmat studii teologice superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), apoi studii de specializare la Universitatea din Köln, Germania (1976-1977). În perioada 1957-1961 a fost stareț al Mănăstirii Putna, iar între anii 1974-1978 a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, Suceava. Începând cu 1 februarie 1978, a fost Superior al Aşezământului Românesc de la Ierusalim.

Între anii 1979-1982, a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. La recomandarea Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, în data de 10 ianuarie 1982, a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu numele de Sucevea­nul, fiind hirotonit la 24 iunie 1982. În anul 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar Preasfințitul Părinte Pimen, la recomandarea noastră, în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost ales şi întronizat (3 martie 1991) Arhiepiscop al acestei eparhii.

Timp de aproape trei decenii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a desfăşurat în această eparhie o bogată activitate liturgică, pastorală, edilitară, culturală şi social-filantropică.

Cu mult zel misionar şi cu multe eforturi susţinute, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a desfăşurat ample activităţi în eparhia sa. Printre acestea se numără redeschiderea mai multor sfinte lăcaşuri care au fost închise în perioada comunistă, zidirea de multe biserici noi, înfiinţarea de noi protopopiate, precum şi înfiinţarea de noi aşezăminte monahale.

În paralel cu zidirea noilor locașuri de cult, care reprezenta o necesitate liturgică reală a Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a susținut şi activitatea de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare a bisericilor şi mănăstirilor monumente istorice din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților, adevărate altare ale memoriei poporului român şi nepreţuite opere de artă eclesială, înscrise în tezaurul de valori ale patrimoniului cultural național şi mondial.

Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi şi ale Sfinților Părinţi ai Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a străduit ca în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să fie înmulțite faptele iubirii milostive, prin înfiinţarea mai multor instituții şi aşezăminte social-filantropice în vederea ajutorării orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate (3 aşezăminte pentru copii), precum şi pentru ajutorarea persoanelor în vârstă sau defavorizate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni.

Ca o încununare a lucrării sale de părinte spiritual al Bucovinei a fost proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul şi a Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, în data de 14 mai 2017, eveniment solemn la care am participat împreună cu majoritatea ierarhilor Sfântului Sinod, ca răspuns la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen.

Conștiința pastorală şi misionară a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen a îmbinat evlavia personală a ierarhului harnic şi milostiv, cu lucrarea dinamică pentru binele comun; prețuirea față de lucrarea înaintaşilor săi, cu sentimentul datoriei morale de a continua lucrarea lor în prezent.

În numele ierarhilor Sfântului Sinod şi al nostru personal, adresăm familiei îndurerate, clerului, vieţuitorilor din mănăstiri şi tuturor credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, părinteşti condoleanţe, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul Părintelui Arhiepiscop Pimen, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, în ceata sfinţilor Săi slujitori, care au binevestit lumii Evanghelia mântuirii şi a vieţii veşnice.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!”.

Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostit astăzi, în cadrul slujbei de înmormântare a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților:

„Iubit popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Alteța Voastră, Înaltpreasfințite și Preasfințite Părinte, Distinse autorități, Iubiți frați preoți și cinstiți viețuitori ai sfintelor mănăstiri, Îndurerată familie,

Zis-a Domnul despre Prorocul David: Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele (Fp. Ap. 13, 22). Acest cuvânt s-a rostit în toate bisericile ortodoxe la Sfânta Liturghie de miercuri, 20 mai, ziua plecării la Domnul a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen.

Bărbat după inima Domnului, care a făcut voia Sa, îndrăznim și noi a mărturisi despre alesul lui Dumnezeu, Părintele Arhiepiscop Pimen. O privire atentă și onestă, adâncă și obiectivă asupra vieții și lucrării vrednicului Vlădică descoperă pe bărbatul iubitor de Dumnezeu și iubit de Dumnezeu. Da, iubit de Dumnezeu a fost și este Arhipăstorul Moldovei de miazănoapte – Bucovina pe care Înaltpreasfinția Sa o contempla ca pe o mireasă aleasă, demnă și nespus de frumoasă. A fost iubit de Dumnezeu pentru că s-a străduit să asculte glasul Stăpânului ceresc, să-I înțeleagă mesajul și să-I împlinească porunca. Iubit a fost de Dumnezeu pentru că s-a străduit în toate să urmeze calea cea strâmtă, să poarte Crucea, să fie răstignit pe ea, să-i ajute pe alții în drumul răstignirii pe Golgota vieții. Din grădina Ghetsimani, unde a zăbovit aproape întreaga viață, a urcat adesea pe Tabor și a avut drept răsplată clipe de lumină a Învierii.

Vlădica Pimen a avut parte de o viață tumultuos de bogată, viață surprinzătoare în complexitatea ei, uimitoare în coordonatele ei esențiale. Născut în perioada interbelică, trăind din plin timpul războiului, martor al întregii perioade comuniste și participant la durerile fără de sfârșit ale mult așteptatei renașteri a României post-decembriste, Înaltpreasfințitul Pimen domină acest răstimp în chip smerit și majestuos deopotrivă.

Mărturisea cineva în ziua plecării Părintelui Arhiepiscop Pimen la Domnul următoarele: „A fost un om bun, un ierarh integru, călugăr adevărat, moșul tuturor ierarhilor din Sfântul Sinod. Mi-a fost drag...”. Oamenii l-au perceput ca atare, doreau să-l privească, să-l asculte, să-l atingă. Chipul său de ascet trimitea la pustnicii din Pateric. Cuvântul direct, scurt, fără menajamente căldicele crea sentimentul unui om care nu are timp de pierdut în explicații și justificări inutile. Înfățișarea sa exterioară – prelungire a celei lăuntrice – se apropia de icoanele de la Voroneț. Era, de fapt, o extensiune a acestora. Le-a iubit nespus, a luptat pentru restaurarea lor, s-a întristat nespus în fața indiferenței multora față de acest tezaur identitar al românilor. Suferea adânc pentru Basarabia și Bucovina de Nord înstrăinate. Mormântul Măriei Sale, Ștefan cel Mare și Sfânt, îi era altar al Moldovei, pe care o dorea întregită în trupul României.

Preoții de parohii și viețuitorii sfintelor mănăstiri i-au fost frați și surori de nevoință. I-a slujit ca Hristos pe ucenici la Cina cea de Taină. I-a ajutat de multe ori, i-a mustrat câteodată dar întotdeauna i-a iubit.

Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o mare slăbiciune: nu accepta ca un bătrân să fie bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție, văzându-se pe sine înconjurat de oameni, iar pe alții aflați în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacole și neînțelegerea multora în dorința de a-i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându-le inima.

În multe, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost un om special. Și timpurile, oamenii și provocările au fost pe măsură. Mulți l-au iubit. Alții, puțini la număr, l-au contestat pentru că nu l-au înțeles. Era prea mare, prea adânc, prea creștin, prea român, pentru a-i fi ușor sesizată anvergura. Unii s-au temut de glasul lui. Aveau și de ce. Pentru că era necruțător în fața trădării, lașității și micimii sufletești. Cu siguranță că a și greșit în viață. Era pământean, sub vremi și vremurile n-au fost ușoare. Acum s-a înfățișat înaintea Dreptului și Milostivului Dumnezeu. Avem încredințarea că Hristos Domnul l-a primit în Împărăția Sa, alături de Părintele Iachint de la Putna, Patriarhii Iustin și Teoctist, de mulțimea de preoți, viețuitori ai sfintelor mănăstiri și credincioșii pe care i-a cunoscut și care l-au precedat în drumul spre veșnicie. Avem și nădejdea că Dumnezeu i-a iertat și păcatele pe care, ca om, le-a săvârșit. L-a iubit, slujit și mărturisit pe Dumnezeu cu întreaga-i ființă și în aceasta se înrădăcinează nădejdea că a fost primit în lumea drepților.

Părintele Arhiepiscop Pimen ne va lipsi multora dintre cei care încă suntem în valea plângerii acestei lumi. Această lipsă va fi suplinită cu siguranță de rugăciunea sa pentru noi. Îl rugăm să ne ierte pentru cele ce i-am greșit și să ne inspire să mergem pe calea pe care a străbătut-o el.

Veșnică să-i fie pomenirea!”.

Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, rostit astăzi în cadrul slujbei de înmormântare a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților:

„Înaltpreasfințiile Voastre, Alteța Voastră, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Cuvioase Maici, Distinse autorități, Iubiți credincioși,

Dacă l-aș fi întrebat pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen cum să-mi întocmesc aceste rânduri, mi-ar fi zis: Puține cuvinte! Nu poți cuprinde niciodată totul, ci, așa, ceva! Să fie „bob numărat”. Nu știu dacă voi putea întru totul să-i împlinesc dorința, dar mă voi strădui, așa cum un fiu care s-a simțit ocrotit și iubit trebuie să-și asculte părintele duhovnicesc.

Așadar, cu durere adâncă dar și cu multă nădejde, rostesc aceste cuvinte din partea obștii creștine dreptmăritoare din Bucovina. Ne luăm rămas bun de la Părintele nostru Arhiepiscop Pimen cu toții bineînțeles, dar mai ales noi, slujitorii Sfintelor Altare de aici, din Bucovina, ostenitorii de la sfintele mănăstiri și tot poporul binecredincios de pe aceste meleaguri pe care atât de mult le-a iubit. Căci Înaltpreasfinția sa este legat de Bucovina nu doar prin cele aproape trei decenii de slujire ca prim chiriarh al acestei nou reînființate eparhii, nici prin anii de ascultare ca ghid la Mănăstirea Putna, ori de stareț al acestei lavre ori a celei de aici, de la Sfântul Ioan din Suceava, ci mult mai de demult. O tainică și plină de bucurie chemare a acestor ținuturi a simțit-o tânărul Vasile Zainea când, privind cei șapte munți ai Vrâncioaiei din zona Buzăului natal, gândul și inima i se îndreptau cu dorire și foc sfânt spre Ștefan cel Mare, soarele Sucevei. Și Dumnezeu i-a îndeplinit ruga și din „venetic” cum își spunea, cu modestie, adeseori, a devenit al Bucovinei. Bucovina i-a devenit adevărata casă și de acum, așa cum și-a dorit, își va odihni trupul tot aici, în pământul Bucovinei.

N-a existat cred că sat bucovinean pe unde pașii săi să nu fi călcat. Toate drumurile îi erau ca ale sale: nu avea nevoie de hartă, nici de GPS, ci ne uimea știind și numărul de semafoare dintre două puncte ale unei șosele. A respirat aerul proaspăt al obcinelor Bucovinei, a prețuit munca țăranilor și a celor ostenitori cu mintea, a iubit portul și obiceiurile din Bucovina, l-a iubit pe Ștefan cel Mare și a sădit această dragoste mai ales copiilor pe care îi primea ca ghid. Glasul său s-a întrecut cu cel al clopotului Buga atunci când vorbea despre iubirea de țară, despre familie și despre valorile neamului, și tot puternic a rămas atunci când tăia ca fulgerul împotriva nedreptăților pe care unii și alții le-au făcut Bisericii și oamenilor. Mâinile lui nu doar au binecuvântat pe credincioșii din Bucovina, ci s-au împreunat cu ale meșterilor atunci când a ridicat case pentru cei săraci. Nu doar rasă smerită și odăjdii sfinte a purtat Părintele nostru Pimen, ci și halat de salahor sau, nu de puține ori, frumos pieptar înflorit bucovinean.

A fost și va rămâne Părinte al Bucovinei, trăind durerile și bucuriile ei, așa cum le-a simțit iscusit ilustrate de Balada lui Ciprian Porumbescu ori Doina lui Mihai Eminescu.

Mai presus, însă, i-a iubit pe oameni; ne-a iubit pe noi, preoții, monahii și credincioșii din Bucovina. De aceea, în numele acestora, îndrăznesc a rosti acum, cu smerită recunoștință:

Înaltpreasfinția Voastră, Părintele nostru Arhiepiscop Pimen, din adânc de inimă Vă mulțumim.

Vă mulțumim că ne-ați învățat să-L iubim pe Dumnezeu, Biserica Lui cea sfântă și pe cei sărmani, „frații prea mici ai lui Hristos”.

Vă mulțumim că ne-ați învățat, cu fapta, nu doar cu cuvântul, să ajutăm, să fim harnici, darnici, să iubim munca și să fim cumpătați în toate; căci cum vom putea uita vreodată vorba de duh cu care ne întăreați: Nu-i greu a trăi, ci e greu a cumpăni?!

Ne-ați învățat ascultarea, modestia și cuvântul nemeșteșugit. Vă mulțumim pentru felul în care ne-ați primit pe fiecare, ca un părinte, nu ca un distant conducător. Și când vom da de greutăți, ne vom aduce aminte de cum ați trecut cu multă înțelepciune prin vremi mai grele ca ale noastre și că nu v-ați trădat nici credința, nici neamul, nici năzuințele.

Vă suntem adânc recunoscători pentru punerea mâinilor sfințitoare peste cei pe care i-ați hirotonit, pentru încrederea și încurajarea arătate părinților și maicilor, pentru rugăciunile de binecuvântare de la sfintele slujbe. Vă mulțumesc îndeosebi obștile mănăstirilor redeschide prin grija Înaltpreasfinției Voastre și cele ale căror temelie ați pus-o în ultimii 30 de ani.

Nu doar cu flori vă întâmpină acum cei care au venit să-și ia rămas bun, așa cum tot cu flori ale bucuriei vă întâmpinau credincioșii când poposeați la slujbe în mijlocul lor; ci florile sunt înșiși ei, credincioșii pe care i-ați prețuit și i-ați slujit, i-ați binecuvântat și îndrumat, cu care ați plâns și împreună cu care v-ați bucurat.

Pe lângă multe altele pentru care trebuie să fim recunoscători, încă o dată și încă o dată vă mulțumim pentru acel lucru pe care numai oamenii cu suflet mare pot să-l facă necondiționat și fără număr: iertarea. Ne-ați iertat când am greșit și nu ne-ați pedepsit cât am fi meritat. Ne-ați acceptat așa cum suntem, și, ca să nu ne supărați, ați așteptat uneori și ani întregi, ca să ne spuneți unde am greșit. I-ați ținut aproape și pe cei care v-au trădat, sperând în întoarcerea lor. Ați purtat sarcinile noastre, ca un părinte, și noi ne cerem iertare, acum, că n-am arătat îndeajuns purtare de fii adevărați.

De aceea, nu, părinte Pimen, nu pentru greșelile Înaltpreasfinției Voastră a venit această cruntă boală peste bătrânețile Înaltpreasfinției Voastre, încă puternice, dar totuși, purtătoare de urmele ostenelilor unei vieți de 90 de ani. A venit pentru neascultările noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le-am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le-ați cerut să le împlinim. A venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată și îndurerată de această molimă. Ați purtat-o pentru păcatele noastre, singur și departe, dar atât de aproape în duh de cei pe care îi iubeați. Și pentru aceasta, vă rugăm, iertați-ne.

Și iertați-i și pe cei care v-au judecat, acum, ori mai înainte, pe cei care v-au vorbit de rău, pe cei care nu v-au înțeles zbuciumul, neodihna și durerea pentru redobândirea unei proprietăți a Bisericii. Poate, simțindu-se și ei fragili și neputincioși în fața vreunei boli sau în fața morții, vor învăța măcar acum să vă prețuiască mai mult și vor șterge lacrima cu care v-ați dus de aici, făcând un gest recuperator pentru Biserica din Bucovina.

Acum, luându-ne rămas bun, Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ierte și pe Înaltpreasfinția Voastră de tot ceea ce, ca om în lume viețuind, veți fi greșit, cu voie ori fără de voie.

Vă așezăm trupul în țărână, dar duhul îl vom ține minte ca treaz și neînfricat.

Vă alăturați celor pe care i-ați prețuit și vă veți întâlni în slava de Sus cu profesorii de la școală, cu părinții duhovnicești care v-au format, cu marii dascăli de teologie din vremea studenției, cu părinții patriarhi Iustin și Teoctist, cu bădia Iachint, cu Preasfințitul Gherasim Putneanul.

Cerul vă este de acum, nădăjduim, noua casă, dar nu uitați, vă rugăm, Înaltpreasfinția Voastră, nici Bucovina cea dragă. Rugați-vă pentru noi. Ocrotiți-ne. Luminați-ne. Ajutați-ne pe mai departe, că e greu să rămâi fără de tată, fără de părinte.

Și, când ne va fi și nouă vremea, mijlociți, Înaltpreasfinția Voastră, ca Dumnezeu să ne facă și pe noi părtași de Împărăția Lui cea veșnică.

Fie-Vă, Părinte Arhiepiscop Pimen, neuitată pomenirea în veci de veci. Amin”.

După slujba de înmormântare, trupul neînsuflețit al ÎPS Pimen a fost dus la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde preotul și-a amenajat mormântul.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și-a pierdut viața în noaptea de 19 spre 20 mai 2020, după ce a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus. ÎPS Pimen a fost adus la Suceava în seara zilei de 20 mai a.c., trupul său fiind depus în Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Adauga comentariu