VIDEO Vela îi mulțumește „medicului” Gheorghe Flutur pentru dăruirea, implicarea și grija pe care a avut-o pentru cei dragi: „Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători”

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a transmis miercuri seara un mesaj de mulţumire autorităţilor din Suceava, odată cu ridicarea carantinei în care s-a aflat în ultimele săptămâni municipiul şi localităţile limitrofe. Printre cei menţionaţi de ministru s-a aflat şi Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, cel care este vizat de un dosar penal pentru că ar fi beneficiat de tratament preferenţial la Spitalul Judeţean Suceava.

"Aş dori să mulţumesc compatrioților din județul Suceava pentru efortul, dăruirea și implicarea din această perioada. Prin tot ceea ce au făcut au avut grijă de sănătatea celor dragi și au protejat pe ceilalți cetățeni din zonele limitrofe și din toată țară.

Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători și pentru toate acestea va mulțumesc din suflet dvs, medicilor care au luptat în prima linie, colegilor din MAI, prefectului și președintelui consiliului județean, cât și tuturor instututiilor implicate în acest efort titanic", a afirmat Vela.

Şeful administraţiei judeţene s-a infectat cu noul coronavirus şi a fost internat în Spitalul Suceava, începând cu data de 24 martie. Ulterior, s-a aflat că Gheorghe Flutur a fost trecut drept medic în buletinul pentru analiza de COVID-19 şi s-a iscat un imens scandal mediatic. Politicianul a explicat că a fost o greşeală comisă de doctoriţa Cătălina Zorescu de la Direcţia de Sănătate Publică.

De altfel, în seara în care a izbucnit scandalul, Gheorghe Flutur a sunat-o pe Cătălina Zorescu şi i-a cerut să-şi recunoască vina. Stenograma discuţiei a fost difuzată de Antena 1. Potrivit stenogramei, Cătălina Zorescu i-a amintit lui Gheorghe Flutur că a chemat-o de acasă, într-o zi de duminică, la ora 23.30.

Întreaga stenogramă o puteți vedea dând click AICI.

sursa material: stiripesurse.ro

Comentarii

angela

14.05.2020 12:39

toti cei care au comis abuzuri, valea! demisia flutur! poate aveti de dat ceva explicatii la parchet! boliacu, zorescu, macovei, cirlan, rimbu unde sunteti? sectia infectioase a fost nenorocire, exterminare, in perioada martie-aprilie! sju i s-a retras decoratia/aprecierea chiar de catre presedintele tarii! oare de ce? ati uitat de coada dricurilor de la morga sju suceava?
multumirile ministrului sunt binevenite, dar celor care, cu adevarat s-au sacrificat pt. semenii lor.

Adauga comentariu