10 ani de închisoare pentru italianul care a înjunghiat mortal un tânăr, la Vatra Dornei

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul Davide Damiani (20 de ani), cetățean italian, la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă.

La data de 22 martie 2019, în jurul orei 15.00, Mircea D., din municipiul Vatra Dornei, a sunat la 112 și a cerut intervenția unei ambulanțe. O parte din imobilul din municipiul Vatra Dornei i-a aparținut Vioricăi Ș., care a decedat în anul 2019.

După ce femeia a murit, la sfârșitul lunii februarie 2019, în casă s-a mutat nepotul acesteia, Gabriel Ionel I. (20 de ani), însoțit de prietena sa, Sara P. (18 ani). Cu o săptămână înainte, Davide Damiani a venit în vizită la cuplul mai sus menționat. Individul a rămas în aceeași casă cu cei doi tineri, pe o perioadă nedeterminată.

La data de 22 martie 2019, pe la ora 14.30, Gabriel Ionel I. a început să se certe cu prietena lui, iar la un moment dat a lovit-o în zona feței.

Davide Damiani a intervenit și a înfipt un cuțit de bucătărie în spatele lui Gabriel Ionel I.. Victima a căzut pe pardoseală, de unde l-a luat echipajul de ambulanță.

Italianul, imediat după ce l-a înjunghiat pe Gabriel, a ieșit din casă și i-a cerut unui vecin să cheme urgent o ambulanță.

Sara P. a încercat să oprească hemoragia prietenului ei, apăsând cu palmele pe rană, dar nu a reușit. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul tânărului.

Corpul neînsuflețit al lui Gabriel Ionel I. a fost găsit în dormitorul de la parterul casei.

Davide Damiani și Sara P. au fost conduși la sediul Poliției din Vatra Dornei.

Italianul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de „omor”. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului din Vatra Dornei. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „omor”.

La data de 23 martie 2019, Davide Damiani a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, italianul fiind după gratii de atunci și până în prezent.

Sursa foto: Facebook/ Davide Damiani

Adauga comentariu