13 pacienți COVID sunt internați în Spitalul de Boli Cronice din Siret

Conform Prefecturii Suceava, la nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 23 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 37 persoane declarate vindecate.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați un număr de 13 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și nicio persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 360 iar totalul persoanelor suspecte de infecție cu noul coronavirus este de 92.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 84.357, în ultimele 24 de ore fiind testate 665 de persoane.

Adauga comentariu