15 suceveni au fost diagnosticați cu coronavirus în ultimele 24 de ore. 24.018 de persoane din județul Suceava au fost infectate cu COVID-19 până în prezent

Conform Grupului de Sănătate Publică Suceava, până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.020.194 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 256 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Până astăzi, 29.308 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.05.2021 (10:00) – 13.05.2021 (10:00) au fost raportate 75 de decese (47 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

73 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.475. Dintre acestea, 829 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.587.984 de teste RT-PCR și 1.004.165 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.532 de teste RT-PCR (12.908 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.624 la cerere) și 10.690 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 16.007 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.955 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.631 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 139 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.054 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 810 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 12 mai, 3.595 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 763.990 de lei. 

Adauga comentariu