168 de pacienți Covid – 19 sunt internați la Spitalul Județean Suceava. La Spitalul din Rădăuți sunt internați 29 de pacienți diagnosticați cu coronavirus

În Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 403 pacienți, dintre care 168 de pacienți Covid – 19, un număr de 15 pacienți fiind internați la Secția ATI, iar la nivelul Spitalului municipal Rădăuți sunt internați un număr de 29 de pacienți Covid – 19 și 23 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

În ceea ce privește situația celor șapte persoane infectate cu COVID – 19, din cele două centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică de la nivelul județului Suceava, acestea sunt internate în spital, nefiind înregistrate alte probleme în cadrul centrelor.  

În cursul zilei de 31 mai 2020, polițiștii au desfășurat 40 de acțiuni în context Covid – 19 fiind verificate 5.103 de persoane aflate in autoizolare la domiciliu și societăți societăți comerciale.

Adauga comentariu