224 de furturi sesizate cu autor necunoscut în primele două luni ale acestui an, în Suceava. În peste 70% din cazuri hoții nu au fost identificați

Pentru o corectă informare a cetățenilor, reporterii Ziar de Suceava au solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Suceava informații concrete cu privire la numărul furturilor, tâlhăriilor, violurilor, omorurilor și tentativelor de omor sesizate în lunile ianuarie și februarie 2021 pe raza județului Suceava. De asemenea, a fost solicitat și numărul dosarelor penale, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, rămase înregistrate cu autor necunoscut.

Conform IPJ Suceava, în lunile ianuarie – februarie 2021 au fost înregistrate 344 de furturi, din care 224 au fost sesizate cu autor necunoscut. Din cele 224 de furturi, polițiștii au aflat identitatea a 27% dintre aceștia. Cu alte cuvinte, autorii a peste 160 de furturi se bucură de faptul că oamenii legii nu le-au dat încă de urmă.

„În celelalte cauze cercetările fiind în derulare sub coordonarea unităților de parchet”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

De asemenea, în cele două luni de zile au fost înregistrate:

  • 16 tâlhării, din care șapte au fost sesizate cu autor necunoscut. Conform polițiștilor până în prezent au fost identificați toți indivizii care au săvârșit cele 16 tâlhării.
  • 5 violuri, din care unul a fost sesizat cu autor necunoscut. În urma cercetărilor polițiștii susțin că l-au identificat și pe violatorul necunoscut.
  • 1 omor, sesizat cu autor necunoscut. Și în acest caz, oamenii legii transmit că făptașul a fost identificat.

În lunile ianuarie și februarie 2021 nu au fost sesizate tentative la infracțiunea de omor, se arată în răspunsul IPJ Suceava.

Se pare că un număr destul de mare de persoane, care au săvârșit furturi în primele două luni ale acestui an, a dus de nas pe polițiștii suceveni. Nu trebuie omis faptul că unele dintre furturile sus-menționate, cu autori idenfiticați, s-au petrecut în magazine supravegheate video și probabil nu de puține ori angajații magazinelor au predat hoții oamenilor legii.

Adauga comentariu