35 de autobuze electrice urmează să ajungă la Suceava în următoarele 30 de luni. Valoarea proiectului se ridică la 25 de milioane de euro

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a semnat astăzi, împreună cu directorul general al ADR Piatra Neamț, Vasile Asandei, contractul „Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava", ce include: achiziționarea a 35 de autobuze electrice (alte 15 vor fi licitate la MDRAP pe data 29 iulie 2019); realizarea unei autobaze; amenajarea stațiilor existente; centru supraveghere video; reabilitarea străzii Vasile Pârvan.

Valoarea totală a proiectului este de 116.189.650,93 de lei (aproximativ 25 milioane de euro). Valoarea eligibilă este de 103.584.923,88 de lei, contribuția municipiului Suceava fiind de 2% - echivalentul a 2.071.698,50 de lei.

Durata de implementare conform contractului de finanțare este de 30 de luni.

„După realizarea acestui proiect, vom avea în Municipiul Suceava o societate de transport performantă, un sistem de transport public civilizat cu prețuri suportabile pentru cetățeni”, a declarat primarul Ion Lungu.

Sursa foto: Facebook/ Ion Lungu

Adauga comentariu