3.600 de lei amendă penală pentru un tânăr care avea asupra sa 0,71 grame de canabis. Un echipaj de jandarmi l-a identificat în spatele laboratorului medical ”Biotest” din George Enescu

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Alexandru Claudiu B. la pedeapsa de 3.600 de lei amendă penală (120 zile amendă, 30 de lei/zi) pentru săvârşirea infracţiunii de „deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept”. În cazul în care inculpatul nu execută pedeapsa amenzii penale, în tot sau în parte, aceasta va fi înlocuită cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

A fost dispusă confiscarea specială a cantității de 0,50 grame de canabis rămasă din probă după efectuarea determinărilor fizico-chimice, depusă la IPJ Iași – Camera de corpuri delicte.

Decizia a fost luată la data de 27 mai 2022. Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


La data de 15 februarie 2019, în jurul orei 00.05, Alexandru Claudiu B. se afla pe strada George Enescu din municipiul Suceava, în spatele Laboratorului medical ”Biotest”. Acesta era însoțit de o persoană neidentificată. Prezența celor doi a fost observată de către un echipaj de jandarmi.

Când tinerii au văzut echipajul de jandarmi, persoana neidentificată a intrat în scara unui bloc, iar inculpatul a fost legitimat de jandarmi.

În urma controlului corporal, în buzunarul interior al gecii inculpatului a fost găsită o bucată de hârtie albă împachetată ce conținea în interior fragmente vegetale de culoare verde-oliv. Tânărul le-a spus jandarmilor că a cumpărat „iarbă” pentru consum propriu de la un prieten cu care s-a întâlnit în apropiere de „Biotest”.

După ce „iarba”  a fost analizată la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Iași s-a stabilit că este vorba despre 0,71 grame de canabis mărunțit. Cantitatea de 0,50 grame de cabanis, rămasă din probă după efectuarea determinărilor fizico-chimice, a fost predată organului de cercetare penală.

„Cuantumul pedepsei trebuie să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului, întrucât ceea ce contează, în esenţă, este ca acesta să aibă acea forţă care să-i arate că a greşit, să îl determine la reflecţie şi să stimuleze în el dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă. Pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea comunităţii pentru că s-a abătut de la normele legale şi de convieţuire socială, ci ea trebuie să conducă în final la redarea sa societăţii, aptitudinea coercitivă a pedepsei fiind apreciată numai dacă ţine seama de natura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii”, se arată în motivarea deciziei.

Astfel de condamnări primesc și tinerii care nu colaborează cu organele de cercetare așa cum ar dori cele din urmă. Așadar, probabil Alexandru Claudiu B. a fost amendat penal deoarece nu a divulgat identitatea prietenului său care i-a făcut rost de „iarbă”.

Comentarii

Anonimus

18.06.2022 17:17
In toata Europa incepe sa se legalizeze detinerea si consuul de canabis, 'iarba' prezentata mai sus si in Suceava s-au gandit sa trebuie pedepsita. Nasol...

Adauga comentariu