Accident rutier în cătunul de rromi din Pătrăuți

Ieri, în jurul orei 15.30, Ruben Burduja (22 de ani), din comuna Pătrăuți, se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, mergând spre cartierul Moldoveni, din comună. Într-o curbă la stânga a pierdut controlul mașinii, în dreptul casei lui Relu Burduja. La un moment dat, s-a izbit frontal într-o mașină, marca Volkswagen Sharan, care vedea de pe sens opus, condusă de către Nicu Daniel Burduja (33 de ani), din aceeași comună.

În urma evenimentului, un pasager al Sharan-ului a suferit răni, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava cu ambulanța ajunsă la fața locului.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Celor doi li s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

sursa foto: Facebook/ Gheorghe Bran

Adauga comentariu