Accident rutier, cu o persoană rănită, pe celebrul pod din Milișăuți. Un șofer grăbit a trecut pe culoarea roșie a semaforului temporar

Ieri dimineață, în jurul orei 07.30, Nicolae H. (40 de ani), din comuna Vicovu de Jos conducea un autoturism marca Audi pe DN 2H Milișăuți. Acesta se deplasa dinspre Suceava spre centrul orașului Milișăuți.

Când bărbatul a ajuns la podul de peste râul Suceava, prevăzut la ambele capete cu semafoare electrice temporare, acesta nu a respectat culoarea roșie a semaforului. Așadar, vicoveanul a pătruns pe pod, unde circulația autovehiculelor se desfășura alternativ, pe o singură bandă de mers.

Din sensul opus se deplasa regulamentar un autoturism marca Ford, condus de Vasile S. (60 de ani), din orașul Milișăuți. În spatele acestuia se deplasa un autoturism marca Volkswagen, condus de Beniamin C. (34 de ani), din comuna Iaslovăț.

Când s-a întâlnit cu autoturismul Audi, șoferul Volkswagen-ul a virat dreapta și a frânat, pentru a evita impactul, dar a fost acroșat de mașina din spatele său.

Autoturismul marca Audi nu a intrat în contact cu niciuna dintre mașinile care veneau din sens opus.

În urma evenimentului, au rezultat avarii la autoturismele marca Ford, respectiv Volkswagen precum și vătămarea corporală ușoară a pasagerei de pe scaunul dreapta față în autoturismul marca Volkswagen. Femeia a fost transportată la spitalul din Rădăuți, fiind diagnosticată cu contuzie genunchi stâng - rănită ușor.

Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Adauga comentariu