Activistul de mediu Daniel Bodnar implicat într-un grav accident de circulație. Medicii suceveni se tem că acesta va rămâne paralizat la picioare și l-au trimis de urgență la Iași

Aseară, în jurul orei 02.30, activistul de mediu Daniel Bodnar a fost implicat într-un grav accident de circulație produs pe raza comunei Sucevița.

Daniel Ghinghiloschi (24 de ani) conducea un autoturism BMW X6 deținut de Daniel Bodnar, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în podeț și apoi în poarta unei case, impactul fiind unul extrem de violent.

Cei doi au fost preluați de ambulanțe și duși de urgență la Spitalul Județean Suceava. Mai grav rănit a fost Daniel Bodnar care a fost diagnosticat cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”.

Daniel Ghinghiloschi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.

Alte știri pe această temă:

VIDEO Imagini de la locul gravului accident rutier în care a fost implicat activistul de mediu Daniel Bodnar

Mesajul familiei activistului Daniel Bodnar: „Daniel urmează să fie operat mâine. Șansele sunt foarte mici, dar noi ne încredem în Dumnezeu că va fi cu echipa medicală și cu Daniel pentru recuperarea completă”

VIDEO Varianta polițiștilor cu privire la modul în care s-a produs accidentul rutier în care a fost implicat activistul de mediu Daniel Bodnar


Adauga comentariu