Activistul de mediu Tiberiu Boșutar a refuzat îngrijirile medicilor de la Spitalul Județean Suceava, în timp ce cei doi jurnaliști agresați au părăsit unitatea medicală pe timpul nopții

Ieri, activistul de mediu Tiberiu Boșutar și jurnaliștii Mihai Dragolea și Radu Mocanu au trecut prin clipe de groază după ce au fost atacați de o ceată de 20 de sălbatici într-o pădure din Panaci.

Cei trei au încercat să se refugieze în autoturismul Dacia Duster cu care s-au deplasat în pădure, însă au fost rapid scoși afară din vehicul și bătuți. Dacă Dragolea a scăpat oarecum ușor doar cu câteva zgârieturi, Radu Mocanu a încasat o corecție fizică serioasă.

Nici Tiberiu Boșutar nu se poate lăuda că a scăpat de furia indivizilor înarmați cu bâte și topoare.

Cei trei au fost transportați la Spitalul municipal din Vatra Dornei, iar de acolo au fost duși la Spitalul Județean Suceava.

Ajuns în fața secției UPU a Spitalului Județean Suceava, activistul de mediu Tiberiu Boșutar a coborât din ambulanță și a refuzat să primească îngrijiri medicale din partea doctorilor.

Radu Mocanu a fost diagnosticatu cu „TCC, amnezei retrogadă, plagă de buză suturată” și i s-a recomandat să stea sub supraveghere până dimineață, însă a părăsit Spitalul Județean Suceava, după patru ore.

Mihai Dragolea a fost diagnosticat cu „escoriații faciale”, având niște zgârieturi la față.

Polițiștii suceveni au deschis o anchetă, iar cinci dintre agresori se află în custodia oamenilor legii.


Calvarul prin care au trecut Tiberiu Boșutar și cei doi jurnaliști într-o pădure din Suceava, povestit din ambulanță: „M-au dezbrăcat în pielea goală și m-au trimis în fundul gol să merg acasă. Le-a spus polițiștilor că data viitoare mă leagă de mașină”

VIDEO Declarația unuia dintre jurnaliștii bătuți într-o pădure din județul Suceava. Tânărul lucra la un documentar despre „Mafia Lemnului”: „Când vezi 20 de oameni cum vin cu toporul spre tine crezi că aia e, că s-a terminat”

Punctul de vedere al IPJ Suceava cu privire la agresiunea împotriva activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a celor doi jurnaliști care se aflau cu el într-un fond forestier din zona Dornelor

Activistul de mediu Tiberiu Boșutar a fost bătut într-o pădure din Coșna

Garda Forestieră Suceava face o ancheta în fondul forestier unde activistul de mediu Tiberiu Boșutar și doi jurnaliști au fost bătuți

 

 

Adauga comentariu