Actorii Teatrului „Matei Vișniec” pun în scenă piesa „Tragicomedia lui Don Cristobal și a Rositei”, mâine, în zona de agrement Tătărași

Mâine, începând cu ora 19.00, în Parcul de Agrement Tătărași din Suceava, este programată o nouă reprezentație a piesei „Tragicomedia lui Don Cristobal și a Rositei”, în regia lui Zalán Zakariás.

Spectacolul este susținut de actorii Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, iar premiera a avut loc sâmbăta trecută, în același loc. La fel ca la premieră, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Este obligatorie purtarea măștii de protecție. Totodată, trebuie respectată măsura de distanțare fizică.

Din echipa de creație a spectacolului fac parte scenografa Corina Grămoșteanu și compozitorul Csiki Csaba. În distribuție se regăsesc Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite și Clara Popadiuc.

Piesa „Tragicomedia lui Don Cristobal și a Rositei” este scrisă de reputatul dramaturg spaniol Federico Garcia Lorca. Textul a fost tradus acum pentru prima dată în limba română de Lavinia Seiciuc. Lavinia Seiciuc este conferențiar universitar doctor la Catedra de Hispanistică de la Universitatea „Ștefan cel Mare”.

sursa material: Radio Top

Adauga comentariu