Adolescentă de 15 ani răpită cu mașina de un individ, care a dus-o în pădure și a violat-o. Copila a fost salvată de membrii familiei sale

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul Georgel – Lucian Boicu (24 de ani) pentru săvârşirea infracţiunilor de „viol”, „lipsire de libertate în mod ilegal” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Anchetatorii au constatat că la data de 2 iunie 2019, tânărul a condus o mașină pe un drum comunal din Stulpicani fără a avea permis de conducere, împrejurări în care a forţat o minoră în vârstă de 15 ani să urce în autoturism, lipsind-o de libertate în mod ilegal, după care s-a deplasat într-un loc retras din zona drumului forestier Pârâul Florii, din satul Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani, unde a întreţinut un raport sexual prin constrângere cu minora.

Procurorii au stabilit că în cursul zilei de 2 iunie a.c., în jurul orei 11.00, adolescenta a fost trimisă de tatăl ei, la un magazin din satul Vadu Negrilesei pentru a-i cumpăra un pachet de țigări.

Pe traseu, aceasta s-a întâlnit cu verişoara sa şi fratele acesteia, care se afla cu bicicleta şi au continuat drumul împreună către magazin.

Minora a făcut cumpărături după care cei trei au ieşit din magazin, iar după aproximativ 50 de metri, verişorul acesteia a luat-o înainte pe bicicletă.

El s-a întâlnit cu Boicu care se deplasa cu autoturismul pe DC 31 din direcţia satului Negrileasa spre locuinţa sa.

De asemenea, pe drumul de întoarcere de la magazin, în apropierea intersecţiei DC 31 cu Drumul Forestier Pârâul Florii, adolescenta şi verişoara sa, l-au observat pe inculpat că urca pe jos panta ce face accesul la locuinţa sa, iar autoturismul său era parcat cu faţa către poarta de acces în locuinţă. Când le-a observat pe cele două fete, Boicu s-a întors din drumul său pentru a le aştepta lângă maşină.

Individul a invitat-o pe minora de 15 ani în maşină spunându-i că nu va păţi nimic rău, apoi a îmbrăţişat-o, iar persoana vătămată a început să plângă. În continuare, cele două fete au fugit pe DC 31 spre casele lor.

După alți 50 de metri, în apropierea unui podeţ aflat pe DC 31, adolescenta a fost prinsă de inculpat, care a întors-o din drum 10 metri înspre maşina lui.

La scurt timp, la faţa locului a ajuns verișorul fetei pe bicicletă, care a văzut când inculpatul a luat-o de mână pe copilă şi a tras-o cu forţa în maşină lipsind-o de libertate, în mod ilegal, în vehicul urcând şi verișoara victimei.

Văzând acestea, băiatul  a luat bicicleta şi a plecat să anunţe părinţii victimei de cele întâmplate. În tot acest timp, minora a strigat după ajutor.

Inculpatul a pornit autoturismul şi a condus pe DC 31 deplasându-se aproximativ 15 metri până la drumul forestier Pârâul Florii, din satul Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani, traseul fiind într-un loc izolat, fără locuințe. După alți aproape 800 de metri, Boicu a oprit autoturismul și a dat-o jos din mașină pe verișoara fetei de 15 ani.

După ce aceasta a coborât din mașină, inculpatul a blocat portierele și a ținut-o pe minora în vârstă de 15 ani strâns de mâna dreaptă, deși aceasta țipa să o lase în pace, împiedicând-o să coboare din mașină și să meargă acasă, lipsind-o în continuare de libertate.

Individul a continuat traseul până la bariera care face accesul în fondul forestier, unde a oprit autoturismul şi prin constrângere fizică a întreţinut un raport sexual cu minora.

În acest timp, verișorul victimei i-a anunțat pe membrii familiei de cele întâmplate, iar aceștia s-au deplasat în locul indicat, unde i-au găsit pe cei doi, dezbrăcați, în autoturismul inculpatului solicitând prin intermediul 112 intervenția organelor de poliție.

Conform verificărilor făcute de poliţiști, Georgel Boicu nu are permis de conducere .

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Gura Humorului.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.   

Adauga comentariu