Ajutorul șefului de post de la Dornești s-a spânzurat în propria casă după ce s-a certat cu soția

Un polițist și-a pus capăt zilelor în urma unui conflict avut cu soția sa. Gheorghe – Daniel Dumitrescu (28 de ani), domiciliat în orașul Milișăuți, era ajutorul șefului de post de la Dornești.

În această dimineață, șeful Postul de Poliție din Dornești, văzând că subalternul său nu se prezintă la serviciu, l-a sunat, însă tânărul polițist nu răspundea la telefon. Un echipaj de poliție a fost direcționat la domiciliul lui Gheorghe – Daniel Dumitrescu, ocazie cu care acesta a fost găsit spânzurat în propria locuință.

Din primele informații se pare că tânărul a avut un conflict cu soția sa. Cei doi erau căsătoriți din luna august a anului trecut, iar ieri s-au certat extrem de grav, astfel că femeia și-a făcut bagajele și a plecat la mama sa. Supărat că nevasta l-a părăsit, polițistul a recurs la gestul extrem și și-a pus capăt zilelor.

„În această dimineață, șeful Postului de Poliție Dornești, observând faptul că al său coleg în vârstă de 28 de ani nu a ajuns la serviciu, l-a contactat telefonic pe acesta. Ulterior, s-a deplasat la domiciliul acestuia constatând faptul că acesta era decedat, în urma unui act suicidal comis cel mai probabil pe parcursul nopții. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.

Gheorghe – Daniel Dumitrescu era angajat la Postul de Poliție din Dornești din anul 2015 de când a terminat școala.

Adauga comentariu