Alegeri parlamentare 2020. Prezența la vot este de 4,72% în județul Suceava la ora 10.30

Astăzi, 6 decembrie 2020, au loc alegerile parlamentare în România.

La ora 10.30, în județul Suceava prezența la vot a fost de 4,72%, procent ce poziționează județul menționat pe locul IV în topul privind cea mai mică prezență din țară.

Concret, la ora 10.30, au votat 28.582 de suceveni din totalul de 604.760 votanți aflați pe listele permanente.

Dintre cei prezenți la urne, 25.686 se aflau pe liste permanente, 2.872 pe liste suplimentare și 24 au votat cu urna mobilă.

Cea mai mare prezență la vot a fost înregistrată în județele:

  1. Mehedinți - 8,78%
  2. Teleorman - 8,46%
  3. Olt - 8,44%
  4. Dolj - 7,46%
  5. Giurgiu - 7,43%

 


Alegătorii își pot exercita dreptul de vot în data de 6 decembrie 2020 între orele 07.00 - 21.00.

Alegătorii care, în data de 6 decembrie 2020, ora 21,00, se află în sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, își pot exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

În intervalul 6 decembrie 2020, ora 05.00 - 7 decembrie 2020, ora 01.00, alegătorii, inclusiv cei din localitățile carantinate, se vor putea deplasa la secțiile de votare/de la secțiile de votare, fără restricții și fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării. De la această regulă, fac excepție persoanele izolate sau carantinate, potrivit legii, acestea având posibilitatea să își exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

 

 

 

Adauga comentariu